Nicu Popescu, după anunțul Comisiei Europene: „Procesul va fi unul complex dar orientat spre un obiectiv clar – dezvoltarea și modernizarea Republicii Moldova și obținerea statutului de membru al UE”

17 iunie 2022, 13:58 Politică 136
Nicu Popescu.  Sursa: mfa.gov.md

„E o nouă zi istorică pentru parcursul nostru de aderare la Uniunea Europeană” afirmă Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene Nicu Popescu, după ce Comisia Europeană a recomandat statelor membre ale UE să acorde Republicii Moldova statutul de țară candidată pentru aderarea la UE.

Popescu declară că alături de Președinție, Guvern și Parlament „sunt determinați să dinamizeze reformele așteptate de cetățeni”, menționând că acest proces va fi unul complex dar orientat spre un obiectiv clar – dezvoltarea și modernizarea Republicii Moldova și obținerea statutului de membru al UE.

Astăzi Colegiul Comisiei Europene a adoptat Opiniile pe marginea cererilor Republicii Moldova, Ucrainei și Georgiei de a deveni state membre ale UE.

Salut faptul că în Opinia formulată și anunțată de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen și comisarului pentru vecinătate și extindere, Oliver Varhelyi, Comisia Europeană a recomandat statelor membre ale UE acordarea țării noastre a statutului de candidat pentru aderare pe baza înțelegerii că Republica Moldova va întreprinde eforturi adiționale într-o serie de domenii cheie precum reforma justiției, combaterea corupției și administrația publică.
Am realizat împreună următorul pas de apropiere ireversibilă a țării în marea familie europeană. Împreună cu echipa de la Președinție, Guvern și Parlament suntem determinați să dinamizăm reformele așteptate de cetățenii noștri. Conștientizăm că acest proces va fi unul complex dar orientat spre un obiectiv clar – dezvoltarea și modernizarea Republicii Moldova și obținerea statutului de membru al UE.

Republica Moldova aparține Uniunii Europene – este proiectul nostru de țară. Suntem o țară europeană, limba noastră, limba română este o limbă oficială a Uniunii, avem o istorie europeană, cu un sistem politic democratic european.

Contăm pe faptul că la Consiliul European în cadrul reuniunii din 23 – 24 iunie, statele membre vor sprijini recomandarea Comisiei Europene, o decizie care ne va ancora la cel mai longeviv proiect al păcii, prosperității și democrației pe continentul european”, a declarat Popescu.

Comisia Europeană s-a pronunțat în favoarea acordării statutului de candidat la Uniunea Europeană atât a Republicii Moldova, cât și Ucrainei. O recomandare în acest sens pentru guvernele celor 27 de state membre ale UE a fost aprobată vineri, 17 iunie, în cadrul unei reuniuni prezidate de preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Diana
publicat de:
Diana Severin
Vorbim pe față, nu? Ne pasă de fața ta, în măsura în care nu dorim să-ți pice (fața, decât de la chestii pozitive). Și așa cum prea multă față nu strică, atunci când vorbim de Facebook, te invităm să ne urmărești și pe pagina noastră de Facebook, pentru a rămâne cu fața curată, știi?
 

Discuțiile Replica Media