Fostul președinte afgan Ashraf Ghani, care a fugit din țară cu patru mașini pline cu bani, este în Emiratele Arabe Unite

18 august 2021, 18:02 Externe 338
Ashraf Ghani.  Sursa: Mohammad Ismail/Reuters

Fostul președinte afgan Ashraf Ghani, care a fugit duminică din țară în timp ce talibanii se apropiau de capitala Kabul, se află în Emiratele Arabe Unite, potrivit ministerului de Externe, transmite CNN.

„Ministerul Afacerilor Externe și Cooperării Internaționale al Emiratelor Arabe Unite poate confirma că Emiratele Arabe Unite l-au întâmpinat pe președintele Ashraf Ghani și familia sa în țară din motive umanitare", se spune într-o declarație a Ministerului de Externe al Emiratelor Arabe Unite.

Amintim că, Ashraf Ghani ar fi fugit din țară cu patru mașini pline cu bani, transmite agenția de presă rusă RIA.ru

, citând oficiali din cadrul ambasadei ruse din Afganistan. Mai mult, acesta ar fi încărcat banii în elicopterul cu care a zburat, iar banii care nu au încăput, au rămas pe terenul de decolare al aeroportului.

Alina
publicat de:
Nu da pasărea din mână pe știrile false de pe gard! Urmărește-ne și pe Twitter pentru articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media