Certificatele COVID-19, obligatorii pentru majoritatea activităților publice. Măsura va fi aplicată în funcție de pragul de alertă în fiecare localitate în parte

22 septembrie 2021, 18:26 Sănătate 106
Certificatul verde digital.  Sursa: Profimedia Images

Membrii Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică (CNESP) au decis ca certificatele de vaccinare împotriva COVID – 19 să devină obligatorii pentru majoritatea activităților publice ale populației, precum evenimentele sportive, mersul la teatru, cinematografe, restaurante, săli de concert sau festivaluri. Măsurile de sănătate publică pentru gestionarea pandemiei COVID-19 vor fi aplicate diferențiat, în funcție de rata de infectare în fiecare localitate în parte.

Pragurile de incidență de infectare cu COVID-19 recomandate de Organizația Mondială a Sănătății, au fost adaptate la necesitățile sistemului de sănătate și la realitățile economice și sociale ale Republicii Moldova. Acestea au fost grupate în patru grade de alertă, care vor fi stabilite în baza incidenței de cazuri de infecție cu COVID-19 pentru șapte zile cumulativ:

Prag de alertă roșie: incidență de 250 de cazuri sau mai mult la 100.000 de populație;

Prag de alertă portocalie: incidență de 100-249 cazuri la 100.000 populație;

Prag de alertă galbenă: incidență de 50 – 99 de cazuri la 100.000 populație;

Prag de alertă verde: incidența de cazuri sub 50 la 100.000 de populație;

În prezent, în Republica Moldova sunt 366 de localități în prag de alertă verde, 156 – galbenă, 311 – portocalie și 168 – roșie.

În municipiile Chișinău și Bălți, în care este în vigoare gradul roșu de alertă, activitatea teatrelor, a cinematografelor și a sălilor de concert se sistează, iar întrunirile științifice, conferințele, seminarele și alte evenimente similare se vor desfășura exclusiv în regim online. În același timp, unitățile de alimentație publică își vor organiza activitatea la capacitate maximă în spațiile exterioare, iar în cele interioare – cu utilizarea a cel mult 50% din numărul locurilor existente și cu obligația ca toți clienții să prezinte la intrarea în unitate certificatul COVID-19.

În localitățile unde este instituit pragul Portocaliu sau Galben de alertă epidemiologică, autoritățile sanitare au decis să impună prezentarea certificatelor de vaccinare împotriva COVID-19 la intrarea în teatre, cinematografe, săli de concert, la spectacole în aer liber sau festivaluri.

De asemenea, sălile de sport vor trebui să funcționeze la jumătate de capacitate, altfel, administratorii vor fi obligați să ceară de la vizitatori certificatele COVID-19.

În lipsa unui certificat de imunizare, poate fi prezentat testul negativ la coronavirus, un certificat care să confirme că ați fost anterior bolnav de COVID sau un document la prezența anticorpilor.

La pragul de alertă roșie, activitatea teatrelor, a sălilor de concert și a cinematografice va fi sistată. Vor fi sistate orice tip de activități în grup.

Tot astăzi, Comisia Națională Extraordinare de Sănătate Publică (CNESP) a instituit noi măsuri de prevenire a transmiterii noului coronavirus pentru localitățile aflate sub Cod Portocaliu și Cod Roșu de alertă COVID-19. Este vorba despre munca de la distanță, acolo unde este posibilă, cu scopul de a reduce călătoriile în transportul public pentru a împiedica infectarea cu COVID-19, dar și trecerea universităților în regim online de studiu.

Anastasia
publicat de:
Nu da pasărea din mână pe știrile false de pe gard! Urmărește-ne și pe Twitter pentru articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media