„G7 în întregime s-a angajat astăzi să interzică sau să elimine treptat importurile de petrol rusesc”, a anunţat Casa Albă duminică într-un comunicat, preluat de Agerpres.
Această decizie „va da o lovitură arterei principale care irigă economia lui (Vladimir) Putin şi îl va priva de veniturile de care are nevoie pentru a-şi finanţa războiul” împotriva Ucrainei, a afirmat executivul american.
Această renunţare se va face „într-o manieră adecvată şi raţională”, au scris şefii de stat şi de guvern ai ţărilor din G7 în comunicatul lor final care nu precizează, însă, ce angajamente şi-a asumat exact fiecare dintre ei, respectiv Germania (care deţine preşedinţia în acest an), Canada, Statele Unite, Franţa, Italia, Japonia şi Regatul Unit.
G7 a ţinut duminică, prin videoconferinţă, a treia reuniune din acest an, cu participarea preşedintelui ucrainean, Volodimir Zelenski. A durat puţin peste o oră, potrivit americanilor.
În timp ce Vladimir Putin se pregătea să sărbătorească luni cu mare fast victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste, acţiunile sale din Ucraina „acopereau de ruşine Rusia şi sacrificiile istorice ale poporului său", au subliniat ţările din G7 în comunicatul lor.
Şefii de stat şi de guvern i-au reafirmat preşedintelui Ucrainei „angajamentul lor de a lua noi măsuri pentru a ajuta Ucraina să-şi asigure un viitor liber şi democratic”, precum şi pentru „a se apăra şi a respinge viitoare acte de agresiune”.
