Un ex-deputat al Radei Supreme a Ucrainei și colaboraționist a fost ucis în urma unui atac asupra Hersonului

25 septembrie 2022, 11:46 Ucraina 835
Fost deputat ucrainean și colaboraționist rus, ucis în urma unui atac, în Herson.  Sursa: hromadske.ua

În urma unui atac cu rachete asupra centrului Hersonului, în dimineața zilei de 25 septembrie, potrivit datelor rusești, două persoane au fost ucise, printre care și un fost deputat al Radei Supreme a Ucrainei și colaboraționist rus Oleksiy Juravko, scrie Hromadske. Potrivit sursei citate, politicianul pro-rus a cerut Rusiei „să pună capăt operațiunii speciale și să ajungă la granițele de vest ale Ucrainei pentru a elibera țara de naționaliști”.

Anunțul fost făcut de mass-media de propagandă rusă cu referire la datele unui reprezentant al serviciilor de urgență. Ei indică faptul că lovitura a fost efectuată din sistemul de rachete cu lansare multiplă HIMARS asupra unui hotel din centrul orașului Herson.

La moment, serviciile de urgență lucrează la fața locului, sortează moloz și caută victime.

„Conform datelor preliminare, a fost înregistrată o lovitură din HIMARS asupra unui hotel din centrul orașului Herson, în care locuiau civili obișnuiți, fără arme, fără echipament. Doi morți, inclusiv Oleksiy Juravko”, a spus el, scrie Interfax.

Potrivit mișcării publice „CHESNO”, în 2006 și 2007, Oleksiy Juravko a candidat în Parlament din partea „Partidul Regiunilor”. Înainte de a fugi de pe teritoriul Ucrainei, a locuit în regiunea Herson.

El este acuzat de înaltă trădare din cauza solicitărilor către Rusia de a pune mâna pe Ucraina.

El a numit Guvernul ucrainean „nazist” și „marionetă”.

Juravko a cerut Rusiei „să pună capăt operațiunii speciale și să ajungă la granițele de vest ale Ucrainei pentru a elibera țara de naționaliști”.

Prezumţia de nevinovăţie este un principiu fundamental, garantat de Constituţia Republicii Moldova, care prevede că „orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale”.(Constituţia Republicii Moldova, art.21)
Alina
publicat de:
„Adevăratele modele de stil: înjurătura, telegrama şi epitaful.” (Emil Cioran). Noi tot suntem stilați, într-o manieră pur civilizată, asfel ne poți citi și pe Telegram, unde instant publicăm articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media