CFM te ajută să ajungi la Ziua Vinului. Călătorii de la Iași sunt invitați la Chișinău cu trenul unde vor avea parte de surprize

29 septembrie 2022, 09:41 Vinurile Moldovei 143
Gara feroviara Chisinau .  Sursa: Replica Media
În aceste zile, călătorii cursei de tren Iași - Chișinău, în perioada 30 septembrie - 3 octombrie, vor avea parte de surprize. Vinăria Castel Mimi va oferi fiecărui călător câte un pahar de vin. De asemenea, sunt invitați toți ieșenii la Chișinău pentru a sărbători Ziua Vinului.

„În acest weekend, ieșenii sunt invitați să vină în inima Moldovei pentru a sărbători împreună Ziua Națională a Vinului.

Timp de două zile veți avea parte de vin bun, distracție și voie bună. În cadrul concertelor vor evoula artiști precum Zdob și Zdub, Surorile Osoianu, Vali Boghean Band, ansamblul Ștefan Vodă și alții. De asemenea, puteți face și tururi vinicole la cele mai importante vinării din țară.

Despre costuri și trasee puteți accesa https://wineday.wineofmoldova.com/.

Poți procura și online (doar pentru cursele din următoarele zile, dar nu și în ziua plecării) https://bit.ly/bileteiasi.

Costul biletului: 90-100-130 MDL, în funcție de clasa de confort”, informează CFM.

Amintim că trenul de pe cursa Iași-Chișinău circulă de două ori pe zi. Mai jos vedeți graficul plecării/sosirii:

Din Iași (Socola)

- 11:40 Plecarea din Gara Iași (Socola), sosirea în Gara Chișinău la ora 16:15.
- 17:40 Plecarea din Gara Iași (Socola), sosirea în Gara Chișinău la ora 22:00.

Din Chișinău
- 06:33 Plecarea din Gara Feroviară Chișinău, sosirea în Iași (Socola) la ora 11:13.
- 09:33 Plecarea din Gara Feroviară Chișinău, sosirea în Iași (Socola) la ora 14:27.

Anatol
publicat de:
Anatol Cibotari
„Adevăratele modele de stil: înjurătura, telegrama şi epitaful.” (Emil Cioran). Noi tot suntem stilați, într-o manieră pur civilizată, asfel ne poți citi și pe Telegram, unde instant publicăm articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media