Pe site-ul Mitropoliei de la Chișinău a fost publicat un comunicat de presă care relatează despre vizita ÎPS Vladimir la Tiraspol, fără să se menționeze despre întâlnirea cu Vadim Krasnoselski.
Potrivit Mitropoliei, înaltul prelat a vizitat orașul Tiraspol, însoțit de Secretarul Mitropoliei Vadim Cheibaș, cu ocazia sărbătorii Sfântul Ierarh Sava de la Storojevo, ziua în care Arhiepiscopul de Tiraspol și Dubăsari Savva își sărbătorește ziua onomastică.
Totodată, pe un site al conducerii nerecunoscute din stânga Nistrului a fost publicat un video cu întâlnirea ÎPS Vladimir cu Vadim Krasnoselski.
Mitropolitul Vladimir l-a felicitat pe Krasnoselski cu prilejul victoriei „uimitoare” la pretinsele alegeri din 12 decembrie îndată după ce intră într-un birou și dă mâna cu acesta.
„Vă doresc să vă ajute Dumnezeu în această misiune grea de a sluji poporul, statul și pe Dumnezeu, care necesită putere, răbdare și abilități de a conduce oamenii. Vă doresc ca în viitor să nu uitați că suntem creștini ortodocși. Aceste mișcări pro-vest nu vin de la Dumnezeu, vin din altă parte înspre noi, spre rădăcinile noastre ortodoxe. Noi suntem slujitorii bisericii ortodoxe ruse pe teritoriul Republicii Moldova și ne străduim să păstrăm puritatea ortodoxiei atât cât reușim. Și reușim atunci când ne susține și conducerea țării, dacă ei sunt cu noi pe aceeași undă, atunci va fi și pace în țară”, a spus Mitropolitul Vladimir.
