Analogii de insulină și mai multe dispozitive medicale, compensate în premieră din fondurile sistemului de asigurării obligatorii de asistenţă medicală

28 iunie 2022, 14:46 Sănătate 52
Insulină.  Sursa: doc.ro

Persoanele care urmează tratament în condiţii de ambulatoriu vor putea beneficia, începând cu 1 iulie, de analogi de insulină, dispozitive medicale pentru monitorizarea glicemiei, pungi colectoare pentru stome intestinale și urinare, compensate în premieră din fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală (AOAM). Listele de medicamente și dispozitive medicale compensate din fondurile AOAM au fost aprobate prin Ordinul comun nr.605/133-A din 21.06.22 al ministrei Sănătății, Ala Nemerenco, și directorului general al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, Ion Dodon.

„Ne-am propus să schimbăm mecanismul de asigurare cu analogi de insulină și dispozitive medicale deoarece anterior procesul era însoțit de mai multe deficiențe, precum estimarea ineficientă a necesităților, respectiv procurarea în cantități prea mici sau mari, proceduri de achiziții publice anevoioase și de lungă durată, un proces costisitor de repartizare în teritorii, influența factorului uman la distribuire, repartizarea neuniformă. Acum pacienții vor merge la farmacie, oricând vor avea nevoie de medicamente sau dispozitive medicale”, a declarat ministra Sănătății, Ala Nemerenco.

Persoanele cu diabet zaharat vor avea acces gratuit în condiţii de ambulatoriu la șapte Denumiri Comune Internaționale (DCI) de analogi de insulină. Acestea au fost incluse în lista de medicamente compensate și vor fi eliberate în baza reţetei. Beneficiarii, atât persoanele asigurate, cât și cele neasigurate, vor putea ridica medicamentul prescris din orice farmacie contractată de CNAM.

Totodată, în premieră, persoanele vor beneficia de dispozitive medicale compensate din fondurile AOAM, în lista aprobată fiind incluse teste și lanțete pentru monitorizarea glicemiei, pungi colectoare pentru stome intestinale și urinare. Dispozitivele vor putea fi ridicate din orice farmacie contractată de CNAM, la prezentarea rețetei.

Conform estimărilor, circa 129 de mii de persoane cu diabet zaharat urmează să beneficieze de teste și lanțete pentru monitorizarea glicemiei, iar alte peste două mii – de pungi colectoare pentru stome intestinale și urinare.

La fel, persoanele care primesc îngrijiri paliative în condiții de ambulatoriu vor putea beneficia gratuit de 11 DCI de medicamente, compensate în proporție de 100% din fondurile AOAM. Un alt medicament care este în lista celor integral compensate va fi indicat și în cazul tulburărilor de spectru autist, atât copiilor cu vârsta de peste cinci ani, cât și adulților. De asemenea, circa 20 de DCI de medicamente indicate în tratamentul mai multor maladii au fost completate cu doze și forme farmaceutice noi, fiind reintroduse în lista celor compensate ca urmare a autorizării acestora de Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale.

Pentru a diminua povara financiară asupra fondurilor AOAM, precum și cheltuielile de buzunar ale pacienților, prețurile pentru dispozitivele medicale și analogii de insulină au fost negociate în premieră de CNAM, în baza unui mecanism special, aprobat în anul curent prin horătâre de Guvern. Acest mecanism permite ca CNAM să poată negocia cu furnizorii un preț mai redus decât cel de pe piață. În urma negocierilor, au fost obținute reduceri în medie de cca 10% pentru analogii de insulină și de 7% pentru dispozitivele medicale.

„Îndemnăm medicii să prescrie medicamentele și dispozitivele compensate conform indicațiilor medicale, să informeze populația despre posibilitatea de a beneficia de produsele respective și să asigure accesul la acestea. În același timp, furnizorii trebuie să-și onoreze obligațiile contractuale, și anume: să asigure disponibilitatea produselor în stoc şi livrarea acestora către farmaciile contractate de CNAM, precum și să garanteze calitatea produselor”, a menționat directorul general al CNAM, Ion Dodon.

Conform calculelor efectuate, toate modificările sus-menționate necesită mijloace financiare în valoare de 104,6 milioane de lei, dintre care 63,4 milioane pentru acoperirea cheltuielilor destinate dispozitivelor medicale, 38,6 milioane pentru cele privind analogii de insulină, iar alte 2,6 milioane de lei pentru cheltuielile provenite din extinderea listei de medicamente compensate. Banii respectivi au fost planificați în fondurile AOAM, în subprogramul „Servicii destinate compensării medicamentelor și dispozitivelor medicale”, al cărui buget total este de aproape 864 de milioane de lei. Cheltuielile efective efectuate în primele cinci luni ale anului din acest buget au depășit suma de 312 milioane de lei, ceea ce constituie 36,18% din volumul anual de mijloace financiare planificate pentru medicamentele și dispozitivele medicale compensate din fondurile AOAM.

Anastasia
publicat de:
„Adevăratele modele de stil: înjurătura, telegrama şi epitaful.” (Emil Cioran). Noi tot suntem stilați, într-o manieră pur civilizată, asfel ne poți citi și pe Telegram, unde instant publicăm articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media