CMC a refuzat „TeleFilm-Chișinău” dreptul de a utiliza toponimicul „Chișinău” în denumire. Grigorieva: De ce noi trebuie să dăm ceva pe gratis unei intituții care este a Guvernului?

18 august 2022, 16:50 Film 258
„TeleFilm Chișinău”.  Sursa: TeleFilm Chișinău/ Facebook

Departamentul „TeleFilm” al companiei „Teleradio Moldova” nu va putea folosi toponimicul „Chișinău” în denumirea sa, după ce în cardul ședinței Consiliului Municipal Chișinău (CMC) de astăzi, 18 august, proiectul de decizie nu a acumulat numărul necesar de voturi din partea consilierilor, deoarece unii dintre aleșii locali s-au arătat sceptici la calitatea produselor realizate, subliniind că nu ar vrea ca „TeleFilm”, ca și „Teleradio Moldova”, să se transforme într-un pilon al regimului PAS ”.

„De ce noi trebuie mereu să le dăm gratis? În URSS era un sistem, acum este sistem capitalist, fiecare plătește pentru serviciu. Noi, Chișinău, plătim pentru orice virguliță. De ce noi trebuie să dăm la o instituție care este a Guvernului, este o instituție care nu ne face nouă nicio favoare, de ce trebuie să-i dăm gratis? Mie mi se pare incorect”, a declarat socialista Silvia Grigorieva.

Președintele fracțiunii PSRM din CMC, Alexandr Odențov, spune că este nevoie de a face cunoștință cu politica redacțională.

„Trebuie să vedem ce filme au făcut. Nu doar PSRM, dar și alte și alți reprezentanți ai opoziției extraparlamentare au subliniat că „Teleradio Moldova” s-a transformat pilonul propagandei regimului politic prezent. Iar acum, mai ales că ei au utilizat ilegal marca „Chișinău”, cred că până nu ne lămurim, nu trebuie să luăm o decizie. Dacă oamenii vor face filme adecvate, în afara politicului, vom fi de acord. Dacă vor să transforme „TeleFilm” ca și „Teleradio Moldova” într-un pilon al regimului PAS, atunci nu suntem de acord. Nu vom susține acest proiect”, a declarat Odențov.

„Noi putem impune anumite taxe doar pentru cei care produce marfă. În acest caz, compania nu produce marfă”, a punctat secretarul CMC, Adrian Talmaci.

„Ei înregistrează nu marca produsului, dar marca denumirii sale și după această marcă nu se rulează filme. Ei nu utilizează denumirea „Chișinău” în în denumirea filmului”, a precizat președintele de ședință Vitalie Mucan.

„Dacă era film „Chișinău” atunci putea fi impozitat, dar așa e vorba de denumire”, a punctat raportorul.

„Dacă există întradevăr un Regulament și în el este taxa de un milion de lei, atunci spuneți că este Regulamentul nr. X din data de, respectiv se prevede acest milion de lei. De trei ori a ieșit colegul nostru la tribună și spune că ei trebuie să achite un milion de lei - în ce bază, de unde? asta-i una. Doi - astăzi „Teleradio Moldova” aparține PAS deoarece la guvernare este PAS, ieri era a PSRM, mai cu câțiva ani în urmă a fost a PD, apoi a PL. Ce are toponimicul „Chișinău” cu „Teleradio Moldova”. „Teleradio Moldova” este o instituție publică care aparține tuturor cetățenilor, indiferent de viziunile politice. Mai mult decât atât, e „TeleFilm” Chișinău, de ce n-ar putea folosi toponimicul, când el este „TeleFilm Chișinău”? Un studio de film care produce filme odată la 30 de ani, dacă îl produce...Denumirea „Chișinău”, doamna Grigoriev vă aparține și dvs., și mie și lui dl Odențov, etc. Nu trebuie să-i privați pe unii de aceali drepturi pe care le aveți dvs.”, a declarat consilierul PUN, Corneliu Pîntea.

Într-un final, proiectul de decizie nu a acumulat numărul necesar de voturi, obținând un rezultat de egalitate - 20 de consilieri au votat pentru, iar 20 - s-au abținut sau au votat împotrivă.


Departamentul „TeleFilm-Chişinău” funcţionează ca o structură de producţie, fiind creat în baza Hotărârii Consiliului de Observatori nr. 55 din 03.07.2017. Departamentul „TeleFilm-Chişinău” asigură realizarea de filme documentare: reportaje, eseuri, filme de artă şi etnografie, ştiinţifice, experimentale, etc. pentru difuzarea pe posturile publice de TV, pentru fondul TV, pentru beneficiarii interni şi externi, pentru participare la festivaluri de profil naţionale şi internaţionale, etc.

„TeleFilm-Chişinău” are drept obiectiv şi promovarea talentelor cu vocaţie pentru filmul documentar prin acordarea posibilităţilor tehnice de realizare a filmelor. Creaţiile cinematografice sunt realizate de către o echipă de profesionişti, formaţi şi plăsmuiţi pe platourile de filmare ale televiziunii naţionale, ce îşi propune să dea un suflu nou creaţiilor „TeleFilm-Chişinău”.

Studioul „Telefilm Chişinau” a fost fondat în 1967. În cadrul studioului au fost realizate peste 300 de filme documentare. Unele au rezistat rigoriilor timpului, altele au rămas în arhivele cinematografiei naţionale drept nişte mostre de propagandă a unui regim totalitarist. După anul 1989 condiţiile economice nu au fost tocmai prielnice pentru dezvoltarea cinematografiei şi Compania „Teleradio Moldova” , nemaiavînd surse financiare, a renunţat la studioul „Telefilm Chişinău”.

După decenii de inactivitate studioul a fost redeschis în anul 2017 cu sprijinul CoE şi al UE prin intermediul proiectului „Promovarea libertăţii şi pluralismului mass-mediei în Republica Moldova”.

De-a lungul timpului „TeleFilm-Chişinău” a realizat peste 300 de filme, printre care și Cântă Maria Bieșu ( 1975),Cio-Cio San (operă) (1981) Cine arvonește, acela plătește (1989), Meșterul Manole (1990); Moara (1990), Văleu, văleu, nu turna! (1991).

Compania TeleRadio-Moldova (TRM) este principala instituție publică a audiovizualului din Republica Moldova. Canalele de televiziune sunt Moldova 1 și Moldova 2, iar cele de radio sunt Radio Moldova, Radio Moldova Muzical și Radio Moldova Tineret.

Alina
publicat de:
Alina Baran
Nu da pasărea din mână pe știrile false de pe gard! Urmărește-ne și pe Twitter pentru articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media