Incendiu într-o casă din Orhei: O femeie țintuită la pat, salvată de pompieri

3 martie 2022, 14:27 Societate 169
Incendiu din Orhei.  Sursa: dse.md
O femeie a fost salvată de pompieri dintr-o casă cuprinsă e flăcări, astăzi, 3 martie, în raionul Orhei.

Conform datelor recepționate, a fost observat fum dens din interiorul casei. Pentru stingerea arderii la fața locului a intervenit un echipaj de pompieri.

Ajunși la destinație, salvatorii au stabilit că focul a cuprins o cameră cu suprafața de 9 m2, iar în interiorul casei se auzeau strigăte de ajutor a unei persoane.

Imediat, datorită intervenției salvatorilor, dintr-o cameră cuprinsă de flăcări și fum dens a fost evacuată o femeie în vârstă de 65 de ani, țintuită la pat cu fractură la picior.

Persoana a fost preluată la spitalul raional pentru îngrijiri medicale necesare.

De asemenea, angajații IGSU au evacuat o butelie de gaz din interiorul casei, astfel evitând producerea unei explozii. Incendiul a fost localizat la ora 07:43 și lichidat complet la ora 08:00.

Conform IGSU, în urma incendiului au ars bunurile materiale din interiorul unei camere.

În urma investigațiilor preliminare efectuate de pompieri, se presupune că incendiul ar fi izbucnit în urma imprudenții în timpul fumatului.

Cauza finală și circumstanțele urmează a fi stabilite ulterior de specialiști. Potrivit IGSU, în ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 26 situații de risc, iar de la începutul anului 2022 în Republica Moldova au fost înregistrate 370 incendii.

Alina
publicat de:
Alina Baran
Vorbim pe față, nu? Ne pasă de fața ta, în măsura în care nu dorim să-ți pice (fața, decât de la chestii pozitive). Și așa cum prea multă față nu strică, atunci când vorbim de Facebook, te invităm să ne urmărești și pe pagina noastră de Facebook, pentru a rămâne cu fața curată, știi?
 

Discuțiile Replica Media