LIVE TEXT/ Ucraina, în a 27-a zi de război. 117 copii au fost uciși, iar 155 sunt răniți în urma invaziei ruse

22 martie 2022, 16:45 Ucraina 488
Război în Ucraina.  Sursa: Replica Media

Țara vecină - Ucraina se află ce în cea de-a 27-a zi de război. Mariupol, Kiev, Sumî, Nikolaiev, Poltava, Harkov, Cerkasî, Odesa și Zaporojie sunt în continuare bombardate zilnic de trupele rusești, însă niciun oraș, în întregime, nu a fost predat de militarii ucraineni. Singura victorie pe care o poate revendica Moscova, deocamdată, este blocarea accesului Ucrainei la Marea Azov.

În urma așa-numitei „operațiuni speciale militare” desfășurate la comanda lui Vladimir Putin, până în prezent peste 3,3 milioane de ucraineni și-au abandonat locuințele și au fugit din țară cât mai departe de război, dintre care peste un milion sunt copii. În urma ostilităților, potrivit ONU, 925 de civili au fost uciși, dintre care 117 copii.

UPDATE 23:50. Consilierul șefului biroului președintelui Ucrainei, Alexei Arestovici, s-a arătat complet pesimist privind un eventual scenariu ca trupele ruse din stânga Nistrului să se alăture războiului din Ucraina. Potrivit lui Arestovici, așa-zisa armată a regiunii transnistrene nu are suficientă pregătire și nu va sprijini forțele lui Putin în înaintarea invaziei din țara vecină.


UPDATE 22:24. „Republica Moldova nu este o țintă pentru acțiuni militare și nu vedem niciun motiv pentru care am fi atacați”, a declarat șeful diplomației moldovenești Nicu Popescu, la Bruxelles pentru Euroactiv. Ministrul de Externe a mai adăugat că autoritățile de la Chișinău monitorizează situația din stânga Nistrului în contextul unui eventual semn de escaladare a tensiunilor după invazia Federației Ruse în Ucraina, dar „situaţia până în prezent este calmă”.


UPDATE 21:31. Viceprim-ministrul irlandez Leo Varadkar a declarat, marți, că se așteaptă ca 40.000 de refugiați ucraineni să vină în Irlanda până la sfârșitul lunii aprilie. „Ceea ce vedem în decurs de câteva săptămâni este efectiv o creștere de 1% a populației noastre, doar în decurs de câteva săptămâni, și asta va avea un impact serios asupra educației, a îngrijirii sănătății, a locuințelor, a problemelor sociale, asupra finanțelor publice, chiar și asupra unor lucruri precum emisiile de gaze cu efect de seră. Absolut toate calculele noastre se schimbă atunci când populația crește cu 1 sau 2% în decurs de câteva săptămâni”, a spus Varadkar.


UPDATE 21:15. Putin se aștepta să captureze Ucraina în trei zile. Acest lucru a fost confirmat de experții militari occidentali și de documentele militarilor ocupanți și de rapoartele rușilor capturați. Cu toate acestea, planurile președintelui Federației Ruse s-au prăbușit împotriva apărării curajoase și profesioniste a Forțelor Armate ale Ucrainei, scrie UNIAN. Acum Putin a stabilit noi termeni pentru victorie pentru comanda armatei ruse. Șeful Federației Ruse a ordonat realizarea obiectivelor stabilite în perioada 21 aprilie - 7 mai, susține consilierul ministrului Afacerilor Interne al Ucrainei Anton Gherașcenko.

„Pe 21 martie, Putin a avut o întâlnire online cu Patrushev, Șoigu, Gerasimov și Bortnikov. În timpul discuției despre situația actuală de pe front, au vorbit despre pierderile trupelor ruse, iar Gerasimov a descris pierderile drept „substanțiale”. Putin l-a întrerupt pe Gerasimov și a continuat spunând că acestea sunt pierderi tolerabile și nimic nu se compară cu obiectivele care vor fi atinse după victorie. Putin a limitat noii termeni ai „victoriei” la 21 aprilie - 7 mai, tocmai până la aceste date intenționează să forțeze conducerea ucraineană să semneze un acord care poate fi prezentat ca și capitulare și să organizeze o paradă a victoriei pe 9 mai”, s cris Gherașcenko pe canalul său de Telegram.


UPDATE 20:50. Armata ucraineană a reușit să recâștige teren în fața invadatorilor ruși, mai ales în sudul țării, după mai multe contraofensive, spune purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby. Militarii ucraineni „sunt, deja, în unele situaţii, în ofensivă”, a declarat Kirby la CNN, afirmând că ei „îi urmăresc pe ruşi şi îi resping în afara zonelor unde ruşii se aflau înainte”, transmite Digi24.ro. „Ştim că ei (n. red. - armata ucraineană) au întreprins contraatacuri (...) în special în ultimele zile la Mikolaiv”, oraş-cheie din sudul Ucrainei, a adăugat el.

„Am văzut aceste câştiguri teritoriale crescând în ultimele zile în avantajul Ucrainei”, a precizat John Kirby. „Aceasta este o dovadă reală a capacităţii lor de a lupta urmărindu-şi planurile, adaptându-se şi, din nou, încercând să respingă forţele ruse”, a declarat oficialul american.


UPDATE 20:35. O rachetă rusă a lovit și distrus gara Pavlohrad-2 din orașul Pavlohrad, regiunea Dnipropetrovsk, spune Valentin Reznichenko, șeful regional al Războiului și Administrației Civile. Obuzul a ucis o persoană, a deraiat 15 vagoane de marfă și a distrus o porțiune de drum, a spus Reznichenko. Operațiunile garei au fost suspendate pe termen nelimitat, a adăugat el. Pavlohrad este o răscruce importantă pentru sistemul feroviar al Ucrainei. Este un nod feroviar de marfă și o legătură de transport către mai multe regiuni din est, care sunt linia de front activă în războiul Rusiei cu Ucraina.


UPDATE 20.27. Punctele de trecere a frontierei de stat între Polonia și Belarus au fost blocate de protestatari. Motivul pentru care a fost luată decizia este că organizațiile societății civile ucrainene și poloneze s-au mobilizat la toate punctele de frontieră între statele menționate, formând pichete și blocând traversarea unităților de transport antrenate în efectuarea transportului rutier de mărfuri cu destinația finală Federația Rusă și Republica Belarus, indiferent de țara de înmatriculare a camioanelor.


UPDATE 20:10. Trupele rusești continuă să lanseze lovituri cu rachete și bombe folosind arme de atac aerian împotriva infrastructurii militare și civile din regiunile Jîtomir, Kiev, Cernihiv, Harkov și Donețk. Ocupanții ruși au utilizat peste 80 de avioane, inclusiv 29 de pe aerodromurile Baranovichi și Bobruisk, situate pe teritoriul Republicii Belarus, anunță Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei. Potrivit aceleiași surse, în zonele operaționale ale Mării Negre și Azov, navele Marinei Federației Ruse îndeplinesc sarcini în anumite zone ale Mării Negre. În partea de nord-est a Mării Azov, până la 5 nave de diferite tipuri continuă să fie amplasate pentru a sprijini acțiunile grupării terestre a forțelor de ocupație. „Personalul unităților individuale din Districtul Militar Central este demoralizat din cauza pierderilor semnificative”, se mai arată în raportul de la ora 18:00 a Statului Major al Forțelor Armate.

Potrivit autorităților ucrainene, continuă să fie înregistrate cazuri în care militarii forțelor armate ale Federației Ruse refuză să participe la războiul împotriva Ucrainei. Conform informațiilor disponibile, de la începutul războiului, aproximativ 220 de militari din Brigada 155 Marina Separată au refuzat să participe la agresiunea armată împotriva Ucrainei. În total, din 24 februarie a acestui an, aproximativ 50 de militari ai acestei unități au fost uciși și aproximativ 110 au fost răniți.

„Inamicul, așa cum am menționat mai devreme, are probleme semnificative cu logistica grupărilor forțelor de ocupație în aproape toate direcțiile. În plus, trupele de ocupație continuă să sufere pierderi semnificative din cauza unui sistem de sprijin medical organizat necorespunzător. Astfel, din cauza acordării premature a îngrijirilor medicale, a lipsei unui sistem de evacuare medicală a răniților și a lipsei medicamentelor, unitățile diviziei a 7-a a trupelor aeropurtate ale forțelor armate ale Federației Ruse au suferit pierderi mari”, susține Statul Major al Forțelor Armate.


UPDATE 19:27. Franța a lansat un plan național de pregătire a locuințelor pentru cel puțin 100.000 de refugiați ucraineni, a declarat marți premierul francez Jean Castex. „Din ce în ce mai mulți dintre ucraineni își găsesc refugiu în Franța sau tranzitează pe teritoriul nostru”, a spus Castex. Peste 26.000 de refugiați ucraineni au sosit în Franța de la începutul războiului, potrivit Castex. Dintre aceștia, 10.500 au obținut rezidența temporară prevăzută în cadrul politicii UE de protecție temporară, activată pe 3 martie.


UPDATE 19:23. SUA și NATO cred că Belarus s-ar putea alătura „în curând” Rusiei în războiul său împotriva Ucrainei, spun oficiali americani și NATO pentru CNN și că țara ia deja măsuri pentru a face acest lucru.


UPDATE 19:08. Președintele Joe Biden a avertizat că liderul rus Vladimir Putin ar putea recurge la utilizarea armelor chimice în războiul din Ucraina, acum că „este prins la zid”, transmite nbcnews.


UPDATE 19:02. Rusia a început să tragă focuri de armă asupra orașului Mariupol din Marea Azov, potrivit unui înalt oficial american al apărării, folosind aproximativ șapte nave pentru a lansa atacuri asupra orașului. „Continuăm să observăm o serie de forțe ruse în interiorul orașului Mariupol. Credem că cel puțin unii dintre ei sunt forțe separatiste care au venit din Donbas și, din nou, ucrainenii luptă foarte, foarte din greu pentru a împiedica căderea lui Mariupolului”, a declarat oficialul american.


UPDATE 18:40. 20 de copii ucraineni bolnavi de cancer au sosit pentru tratament în Republica Franceză. Avionul cu micii pacienți și cu cei dragi a aterizat la Paris, anunță administrația Președinției ucrainene într-un comunicat de presă. Copii au fost întâlniți personal de Prima Doamnă a Franței, Brigitte Macron.

UPDATE 18:30. Din ziua invaziei ruse, 117 copii au fost uciși, iar 155 sunt răniți, anunță Procuratura Generală a Ucrainei. Cei mai mulți sunt din Kiev - 58, Harkov - 40, Chernihiv - 31, Donețk - 30, Nikolaiev - 24, regiunile din Kiev - 16, Jîtomir - 15, Herson - 15 și Sumî - 14.

UPDATE 18:24. Statele Unite au „dovezi clare” că forțele ruse au „țintit în mod deliberat și intenționat infrastructura civilă, spitale, locuri de adăpost”, a declarat marți un înalt oficial american al apărării. De asemenea, SUA au văzut „indicații de comportament pe teren al forțelor ruse care ar constitui, de asemenea, crime de război”, a adăugat oficialul. Administrația președintelui american Joe Biden „ajută la furnizarea de dovezi” pentru mai multe investigații aflate în desfășurare pentru a stabili dacă Rusia comite crime de război, a spus oficialul, transmite CNN.


UPDATE 17:12. Mai multe explozii puternice au putut fi auzite astăzi în capitala Ucrainei. Una dintre explozii a fost atât de puternică încât a declanșat alarmele mașinilor în centrul orașului Kiev. Consilierul ministerului de interne ucrainean Anton Gerașcenko a declarat că apărarea antiaeriană ucraineană a distrus o rachetă Rusia Tochka-U, iar rămășițele proiectilului au căzut în râul Nipru. Amintim că, Kiev se află sub ora marțială, până mâine, 23 martie, ora 07:00, măsură ce a fost extinsă de câteva ori.


UPDATE 17:10. Țările de Jos au înghețat aproape 392 de milioane de euro (431,44 milioane de dolari) în active rusești, a declarat Ministerul olandez de Finanțe parlamentului, transmite CNN. Până marți, 391.944.031 de milioane de euro au fost înghețați, ministerul afirmând că sunt așteptate înghețari suplimentare de active.


UPDATE 17:00. Alimentele și proviziile medicale aproape s-au epuizat în orașul Herson, din sudul Ucrainei, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei, Oleg Nikolenko. Acesta a spus că „cei 300.000 de cetățeni ai Hersonului se confruntă cu o catastrofă umanitară din cauza blocadei armatei ruse”. Orașul este ocupat de forțele ruse de aproximativ două săptămâni. Nikolenko declară că Rusia refuză să deschidă coridoare de evacuare pentru ca civilii să fie evacuați. El a cerut ca „tacticile barbare ale Rusiei” să fie „oprite înainte de a fi prea târziu”.


UPDATE 16.45. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov a declarat că Ucraina are dreptul suveran de a decide convocarea unui referendum asupra unui posibil compromis între cele două ţări pentru încheierea războiului declanşat de invazia rusă pe 24 februarie, scrie TASS.

„Ucraina este un stat suveran, aşadar pot şi trebuie să facă anumite proceduri statale interne'', a declarat la conferinţa sa zilnică de presă purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Totodată, Peskov nu a menționat data următoarei runde de negocieri între delegațiile celor două țări. El a mai menționat că Kremlinul nu va publica documente care să stabilească poziția de negociere a Rusiei.

Declarația a fost făcută după ce președintele ucrainean Vladimir Zelenskiy a declarat luni că orice compromis convenit cu Rusia pentru a pune capăt războiului va trebui votat de ucraineni în cadrul unui referendum.


UPDTATE 16.02. Premierul Italiei Mario Draghi anunță că țara sa a îngheațat active în valoare de 800 de milioane de euro care aparține oligarhilor din Federația Rusă. Potrivit lui Draghi, cel puțin până la sfârșitul războiului, proprietarii acestor bani nu vor putea dispune de ei.

„Italia este alături de Ucraina. Italia vrea ca Ucraina să adere la Uniunea Europeană. În Italia avem bunuri înghețate în valoare de peste 800 de milioane de euro care aparțin oligarhilor ruși și apropiaților lui Putin. Cu toate acestea, este esențial să răspundem la război cu ospitalitate. (...) Trebuie să apărăm drepturile omului și cele civile, valorile democratice; iar celor care fug de război trebuie să oferim ospitalitate”, a declarat Draghi, potitrivit La Repubblica.


UPDATE 15.40. Primarul orașului Kiev, Vitalii Kliciko: „Acum protejăm fiecare european. Vă protejăm pe fiecare dintre voi... Ei [Federația Rusă] nu ezită să spună că următorii vor fi țările baltice și altele. Așa că spun, să punem capăt relațiilor comerciale și de afaceri cu Rusia. Pentru că fiecare bănuț, dolar, euro pe care îl primesc rușii face s[ vedem lucrurile pe care le vedem astăzi în Ucraina. Așa că vă rog să vă uniți forțele. Avem nevoie de ajutor și de o poziție comună”.



UPDATE 15.30. Noi imagini de la Herson, acolo unde oamenii continuă să protesteze. În același timp, trupele ruse de ocupație continuă să disperseze manifestanții cu gaze lacrimogene.




UPDATE 15.15. Tribunalul de la Lefortovo din Moscova l-a condamnat pe Alexei Navalnîi astăzi, 22 martie, la nouă ani de detenție într-o colonie cu regim strict. Totodată, opozantului rus i-a fost aplicată și o amendă de 1,2 milioane de ruble rusești.

Alexei Navalnîi, inclus anterior în registrul teroriștilor și extremiștilor, a fost găsit vinovat într-un nou dosar de înșelăciune și insultare a unui judecător.


UPDATE 14.50. Şefii de stat şi de guvern din Uniunea Europeană vor ajunge la un acord pentru a achiziţiona în comun gaze naturale, gaze lichefiate şi hidrogen înainte de iarna următoare, potrivit unei variante de lucru a comunicatului ce va fi aprobat la finalul summitul liderilor UE din 24-25 martie, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Invadarea Ucrainei de către Rusia, principalul furnizor de gaze al Europei, a dus la creşterea preţului gazelor la valori record şi a determinat UE să îşi reducă dependenţa de gazele ruseşti încă din acest an, dar asta înseamnă majorarea importurilor de la alţi furnizori, precum Qatarul şi SUA.


UPDATE 14.30. Ministrul ucrainean al Sănătății, Viktor Liașko, a declarat marți, vorbind la televiziunea națională, că zece spitale au fost complet distruse de când Rusia a invadat Ucraina pe 24 februarie, relatează Reuters, citată de The Guardian.

Alte spitale nu au putut fi reaprovizionate cu medicamente și provizii din cauza luptelor din apropiere, a adăugat Liașko.


UPDATE 14.15. Președintele Vladimir Zelenskiy s-a adresat Parlamentului italian, Senatului, prim-ministrului Mario Draghi și poporului italian.

„Dragi italieni, când m-am adresat la un miting din Florența și în zeci de alte orașe europene în urmă cu o săptămână, v-am rugat pe voi, toți europeni, să vă amintiți numărul 79. Atâția copii au fost uciși în Ucraina la acea vreme. Acum - 117. Încă 38 de copii în aceste zile. Acesta este prețul amânării”, a spus Zelenskiy.

Zelenskiy a menționat că aceasta este poarta prin care preşedintele rus Vladimir Putin vrea să pătrundă în Europa: „Pentru trupele ruse, Ucraina este poarta pe unde vor să pătrundă în Europa, dar barbaria nu trebuie lăsată să treacă”.

Totodată, președintele ucrainean a cerut Italiei să blocheze toate activele rusești, să impună un embargo asupra comerțului, începând cu petrol, și să interzică intrarea în porturi a navelor rusești.

„Este timpul să facem tot posibilul pentru a asigura pacea. Acesta este un război pe care Rusia îl pregătește de mult timp, pe care o persoană îl pregătește de mult timp, și țelul nu este doar Ucraina. Scopul lor este Europa”, a spus Zelenskiy.

Șeful statului ucrainean a mai spus că Putin are nevoie de acest război pentru a avea un impact asupra vieții europenilor, a controlului asupra politicii europene și pentru a distruge valorile europene: democrație, drepturile omului, egalitate și libertate.

„Invazia nu s-a oprit de 27 de zile. Aproape o lună. Prin urmare, sunt necesare și mai multe sancțiuni, și mai multe presiuni ca Rusia să nu caute rezerve militare sau mercenari undeva în Libia sau Siria”, a spus președintele.




UPDATE 13.00. Numărul de ucraineni care au fugit în străinătate este acum de 3.528.346, a anunțat marți Agenția Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR), peste 2 milioane trecând granița în Polonia, relatează Reuters.


UPDATE 12.20. Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, Josep Borrell, a declarat că Consiliul pentru Afaceri Externe al UE a declarat că UE va oferi Ucrainei o sumă suplimentară de 500 de milioane de euro, anunță Ministerul de Externe din Ucraina, potrivit Hromadske.


UPDATE 12.10. În regiunea Harkov, în ultimele 24 de ore, forțele de ocupație ruse au efectuat 84 de atacuri de diferite tipuri.




UPDATE 12.00. Datele actualizate de Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei privind pierderile armatei ruse la ziua de azi, 22 martie 2022:

- oameni – peste 15300 (+300);
- tancuri – 509 (+11);
- vehicule blindate – 1 556 (+21);
- sisteme de artilerie – 252 (+12);
- sisteme de lansare de rachete multiple – 80;
- sisteme de apărare aeriană – 45;
-avioane – 99 (+2);
-elicoptere – 123 (+2);
-vehicule militare – 1000 (+31);
-nave (bărci) – 3;
-cisterne – 70 (+10);
-drone – 35 (+11);
-tehnică specială - 15;


UPDATE 11.42. Redactorul-șef al Novaia Gazeta, Dmitrii Muratov, a anunțat că donează medalia Premiului Nobel pentru refugiații din Ucraina. Jurnalistul a făcut un apel către casele de licitații interesate de acest premiu să îi răspundă la mesaj.

„Echipa Novaia Gazeta și cu mine am decis să donăm medalia Premiului Nobel pentru Pace, pentru fondul ucrainean pentru refugiați. Rog casele de licitație care sunt interesați de acest premiu cu renume mondial să răspundă la mesaj”, a menționat Dmitrii Muratov.


UPDATE 11.16. Boxerul ucrainean Vasilii Lomachenko a renunțat la meciul cu George Kambosos Jr. care era programat pe 5 iunie, pentru a rămâne în Ucraina să-și apere țara.

Inițial Lomachenko a acceptat să lupte cu Kambosos Jr., de două ori campion olimpic, dar ulterior a preferat să rămână în Ucraina cu familia.


UPDATE 11.00. Elveția oferă Republicii Moldova 2.000.000 de franci pentru a face față crizei refugiaților care fug de ororile războiului din Ucraina. Anunțul a fost făcut astăzi, 22 martie, de președintele Confederației Elvețiene, Ignazio Cassis, aflat într-o vizită de lucru la Chișinău. Detalii AICI.


UPDATE 10.55. Acțiunile haotice ale trupelor rusești în Ucraina fie indică absența unui astfel de comandant, fie că această persoană este „incompetentă”. SUA nu au reușit să stabilească dacă Federația Rusă a desemnat un comandant care conduce direct, în teren, operațiunile militare desfășurate în Ucraina. Specialiștii din domeniul apărării spun că lipsa unui astfel de militar de top ar fi un factor-cheie ce contribuie la aparenta stângăcie și dezorganizare a asaltului rusesc în Ucraina, scrie CNN.

Forțele ruse par să aibă, de asemenea, probleme semnificative de comunicare. Soldații și comandanții au folosit uneori telefoane mobile comerciale și alte canale nesecurizate pentru a vorbi între ei. În felul acesta, comunicațiile lor sunt mai ușor de interceptat și ajută Ucraina să localizeze țintele contraatacurilor sale.

Tot în Statele Unite se remarcă un număr mare de ofițeri ruși de rang înalt lichidați în Ucraina, ceea ce indică faptul că comanda și controlul rușilor „a eșuat”.


UPDATE 10.30. Autoritățile ucrainene anunță că a dejucat o posibilă tentativă de asasinat împotriva preşedintelui Vladimir Zelenskiy. Membrii unui grup condus de un agent FSB ar fi încercat să ajungă în Kiev sub acoperirea de militari ucraineni din cadrul forţelor de apărare teritorială. Detalii AICI.


UPDATE 10.00. Forțele ucrainene au transmis că, după zile de lupte, au redobândit controlul asupra orașului Makariv, la vest de Kiev.

„Așadar, în cursul zilei, datorită acțiunilor eroice ale apărătorilor noștri, steagul de stat al Ucrainei a fost ridicat deasupra orașului Makarov, iar inamicul a fost respins”, informează Ministerul Apărării din Ucraina.


UPDATE 09.30. Procuratura Generală a Ucrainei: 117 copii au fost uciși și peste 155 au fost răniți de la începutul agresiunii armate a Federației Ruse în Ucraina.

Urmare a bombardamentelor, 548 de instituții de învățământ au fost avariate pe întreg teritoriul Ucrainei, dintre care 72 sunt distruse complet. Cele mai avariate sunt în regiunile Donețk, Harkov, Mykolaiv, Sumy, Kiev, Kherson, Chernihiv și în orașul Kiev. În plus, peste 40 de instituții pentru copii, inclusiv școli medicale, școli de arte, școli sportive, biblioteci au fost distruse.



UPDATE 09:16. În cursul zilei de ieri, unitățile Serviciului de Stat de Urgență au efectuat 1.405 deplasări, dintre care 302 pentru eliminarea consecințelor bombardamentelor de către trupele ruse ale așezărilor și infrastructurii civile, 1 persoană a fost salvată. Angajații Serviciului de Stat de Urgență au efectuat 108 solicitări, au neutralizat 300 de obiecte explozive, inclusiv 6 bombe aeriene, au examinat o suprafață de peste 130 de hectare. 1.318 localități sunt fără energie electrică, dintre care 43 sunt parțial fără curent. Serviciul de Stat pentru Urgență a atras 9 generatoare pentru a asigura alimentarea de urgență cu energie electrică a unităților sociale, 5 dintre acestea pentru a furniza energie electrică spitalelor.


UPDATE 09:05. Rusia a declarat că armata sa a capturat un număr de peste 500 de soldaţi ucraineni ca prizonieri de război. Rusia a trimis Crucii Roşii Internaţionale documente care să faciliteze un schimb cu militari ruşi capturaţi de ucraineni, a afirmat, luni, comisarul pentru drepturile omului al Kremlinului, Tatiana Moskalkova, la postul de stat RT, transmite Digi24.ro.

„Aceştia sunt prizonieri ucraineni pe care suntem pregătiţi să-i schimbăm”, a spus ea. Ucraina a vorbit ultima dată despre mai mult de 560 prizonieri de război ruşi. Săptămâna trecută, primarul răpit al oraşului ucrainean Melitopol, Ivan Fedorov, a fost eliberat în schimbul a nouă soldaţi ruşi.


UPDATE 08:23. Până în prezent, 651 de clădiri rezidențiale au fost complet distruse în Ucraina, iar aproximativ 3.780 de case au fost parțial distruse, anunță Serviciul de Stat de Urgență.


UPDATE 08:20. În regiunea Nikolaev, pe 21 martie, după bombardamentele rusești, pompierii celei de-a 5-a unități de pompieri și salvare de stat au stins un incendiu la o benzinărie din districtul Ship din Nikolaev, pe o suprafață de 10 mp. Se știe că trei bărbați au murit din cauza rănilor incompatibile cu viața, iar o femeie a fost rănită, fiind transportată cu ambulanța la o unitate medicală.


UPDATE 08:15. În ultimele 24 de ore, la Harkov, salvatorii ucraineni eu efectuat 35 de intervenții pentru a elimina incendiile, precum și pentru a curăța dărâmăturile clădirilor distruse, anunță Serviciul de Stat de Urgență. Au fost efectuate lucrări de căutare și demontare a dărâmăturilor în regiunile Industrial și Shevchenkovsky din Harkov. În plus, unitățile Serviciului de Stat de Urgență au efectuat în timpul zilei de ieri deplasări pentru stingerea incendiilor în clădiri rezidențiale, clădiri private și alte obiecte provocate de bombardamentele ruse. Unitățile Serviciului de Stat de Urgență au continuat să lucreze, neutralizând muniții neexplodate, la 25 de adrese, unde au fost demontate obiectele explozive.



UPDATE 08:03. Roskomnadzor a blocat site-ul canalului francez euronews.com şi al versiunii sale în rusă, ru.euronews.com, la solicitarea Parchetului. Motivul acestei blocări nu a fost specificat. De la începutul intervenţiei ruse în Ucraina la 24 februarie, puterea rusă şi-a sporit considerabil controlul asupra informaţiilor difuzate pe internet, unul dintre ultimele spaţii de liberă exprimare din ţară, potrivit Agerpres.ro. Autorităţile ruse au restrâns, vineri, accesul la site-urile a patru media independente, printre care BBC şi Deutsche Welle, iar luni reţelele sociale americane Facebook şi Instagram au fost declarate „extremiste” de un tribunal din Moscova.



UPDATE 08:00. După zile de lupte, forțele ucrainene au recăpătat controlul asupra Makariv, un oraș aflat la 60 km vest de Kiev, declară Forțele Armate ale Ucrainei într-o postare pe Facebook. „Drapelul de stat al Ucrainei a fost înălțat deasupra orașului Makariv” în timp ce rușii se retrăgeau, se arată în postare. Makariv suferise daune semnificative din cauza atacurilor aeriene ruse.


UPDATE 07:50. Ucraina a acuzat armata rusă că a răpit, luni, trei israelieni din Melitopol, un oraş din sud-estul Ucrainei pe care îl ocupă. „La Melitopol, ocupanţii ruşi au răpit trei cetăţeni israelieni: Tatiana Kumok şi părinţii ei, Vera şi Mihail Kumok”, a declarat viceprim-ministra Ucrainei Irina Vereşciuk. Mihail Kumok este prezentat ca „editor”, proprietarul unei companii numite „MV Holding”. Autorităţile ucrainene nu au oferit, deocamdată, alte detalii.


UPDATE 07:35. Rusia amenință că rupe relațiile cu Statele Unite, după ce președintele american Joe Biden l-a numit pe omologul său rus Vladimir Putin „criminal de război” și „dictator criminal”, relatează The Guardian. „Astfel de declarații ale președintelui american, nedemne de un om de stat de un rang atât de înalt, duc relațiile ruso-americane în pragul rupturii”, se arată într-un comunicat al ministerului rus de Externe.

Armata ucraineană vine cu o nouă raportare pentru data de 22 martie, ora 06:00.

„Potrivit informațiilor disponibile, forțele de ocupație ruse care operează în Ucraina au stocuri de muniții și alimente pentru cel mult trei zile. Situația este similară cu combustibilul. Ocupanții nu au putut organiza o conductă care să răspundă necesităților. Agresorii ruși continuă să desfășoare activități de propagandă agresivă privind necesitatea de a participa la războiul cu Ucraina cu personalul forțelor armate ale republicii Belarus. În districtul Ohtîrka din regiunea Sumî, au fost înregistrate faptele de nesupunere a militarilor ruși. Aproximativ 300 de ocupanți au refuzat să execute ordinul de a conduce ostilitățile și, cu 70 de unități de echipament, au părăsit zona operațiunii.

În teritoriile ocupate temporar din regiunea Lugansk, din cauza pierderilor mari de militari ruși, inamicul continuă să mobilizeze cetățenii cvasi-formarii „LPR”. O mare parte a populației nu susține politica ocupanților, nu vrea să ia armele și se ascunde de reprezentanții puterii ocupante. Semnificativ este faptul că mobilizarea se desfășoară haotic, oamenii care sunt mobilizați nu sunt repartizați pe specialități, majoritatea nu au specialitate militară, pentru că nu au servit niciodată în armată. Se semnează contracte cu cetățenii care au pașapoarte rusești, iar cei care au doar un pașaport pseudo-republică sunt înregistrați ca voluntari.

„În direcțiile Donețk și Lugansk, forțele ruse continuă să încerce să avanseze și să câștige un punct de sprijin, dar fără rezultat. Apărătorii ucraineni au respins 13 atacuri inamice și au distrus 14 tancuri, 8 vehicule de luptă de infanterie, 2 vehicule de remorcare multifuncționale blindate ușoare, 3 sisteme de artilerie și 4 vehicule. Unitățile de apărare aeriană au lovit 2 ținte aeriene inamice. Pierderile personalului inamic s-au ridicat la aproximativ 300 de oameni. În plus, apărătorii lui Mariupol au distrus barca de patrulare „Raptor” și complexul de război electronic „Leer-3””, se mai arată în raportul de dimineață a Armatei din Ucraina.



Iată cele mai recente informații despre invazia Ucrainei de către Rusia:

Summit în Europa pentru a discuta despre război: președintele american Joe Biden și colegii săi lideri mondiali speră să finalizeze și să dezvăluie un pachet de noi măsuri pentru a pedepsi Rusia, a ajuta Ucraina și a demonstra unitatea occidentală la un șir de summituri de urgență din Europa în această săptămână. Dar, în afară de o hotărâre dramatică, puțini experți cred că orice lucru asupra căruia liderii pot conveni va fi suficient pentru a pune capăt vărsării de sânge sau pentru a-l descuraja pe președintele rus Vladimir Putin să-și continue atacurile. Biden „nu are niciun plan” să viziteze Ucraina, a spus Casa Albă.

Votul popular: Președintele ucrainean a spus că orice modificare constituțională care se referă la garanțiile de securitate din țară ar trebui determinată printr-un referendum. Zelensky a spus că nu s-a întâlnit cu negociatorii ruși în timpul recentelor discuții de pace, dar a spus delegației sale că orice compromis semnificativ va necesita votul poporului.

Inundații și incendii: noi imagini din satelit arată incendii de la ostilitățile militare și inundații în creștere din râul Irpin. Imaginile, făcute luni, arată, de asemenea, poziții de artilerie rusă la vest de baza aeriană Antonov, ținută de Rusia, la nord-vest de Kiev. CNN a raportat anterior că un baraj de-a lungul râului Nipru inunda bazinul râului Irpin și afluenții săi. Râul Irpin este esențial pentru înaintarea Rusiei către Kiev - dacă rușii nu o pot trece, nu pot lua Kievul din vest.

Supraviețuitor al Holocaustului ucis într-o grevă rusă: Boris Romanchenko, în vârstă de 96 de ani, a supraviețuit la patru lagăre de concentrare naziste, dar viața sa s-a fost încheiat vineri după o lovitură rusă asupra Harkivului, potrivit institutului memorial Buchenwald. Într-o serie de tweet-uri, institutul a spus că, potrivit nepoatei sale, Romanchenko locuia într-un bloc din Harkov care a fost lovit în timpul unui atac rusesc.

SUA solicită acces consular în Rusia: ambasadorul american John Sullivan s-a întâlnit luni cu Ministerul rus al Afacerilor Externe și a cerut „acces consular pentru toți cetățenii americani deținuți în Rusia, inclusiv pentru cei aflați în arest preventiv”, potrivit Ambasadei SUA la Moscova . Cererea vine în timp ce jucătorul WNBA Brittney Griner și foștii marini americani Paul Whelan și Trevor Reed sunt reținuți în Rusia.


Așa cum ne-am obișnuit, președintele Ucrainei, Vladimir Zelenskiy a venit cu o nouă adresare video în seara zilei de 21 martie. În discursul său, liderul de la Kiev a transmis un nou mesaj ucrainenilor din orașele ocupate și bombardate de soldații ruși. „Către poporul măreț din marea Ucraină! Și nu spun acest lucru întâmplător, marea Ucraină, pentru că fac apel la toată lumea din țara noastră și la cei din străinătate, din orașe și sate, către cei care sunt liberi și care sunt temporar sub ocupație în Crimeea, în Donețk, în Lugansk, unde trebuie să lupte și pentru libertate, nu să stea și să aștepte.

Fac un apel către toți ucrainenii, oriunde ați fi. Faceți totul pentru a ne proteja statul, pentru a ne salva poporul. LuptațI! Luptați și ajutați. Alungați acești sclavi! Scoateți ocupanții afară, pentru ca Ucraina să trăiască, pentru ca toți să trăim în Ucraina, liber și pașnic, în Ucraina pe care o iubim atât de mult. Glorie Ucrainei!”, a declarat Zelenskiy.



Urmăriți LIVE TEXTUL REPLICA MEDIA despre evenimentele din Ucraina din zilele anterioare 24 februarie, 25 februarie, 26 februarie, 27 februarie, 28 februarie, 1 martie, 2 martie, 3 martie, 4 martie, 5 martie, 6 martie, 7 martie, 8 martie, 9 martie, 10 martie, 11 martie, 12 martie, 13 martie, 14 martie, 15 martie, 16 martie, 17 martie, 18 martie, 19 martie, 20 martie și 21 martie.

IMPORTANT!!! E un război în toată regula în Ucraina. Informațiile circulă cu o viteză amețitoare și e foarte greu să le verificăm. Încercăm să fim cât mai obiectivi și ne bazăm mult pe imagini video de la fața locului. Vă mulțumim că accesați resursele Replica Media: Site, Facebook, Telegram și vă îndemnăm să vă informați din cât mai multe surse oficiale.

Alina
publicat de:
„Adevăratele modele de stil: înjurătura, telegrama şi epitaful.” (Emil Cioran). Noi tot suntem stilați, într-o manieră pur civilizată, asfel ne poți citi și pe Telegram, unde instant publicăm articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media