Salvatorii din Republica Moldova au ajuns în zona afectată de cutremur în Turcia și urmează să intervină în misiune

9 februarie 2023, 10:54 Societate 143
Salvatori, Turcia, Cutremur.  Sursa: IGSU
Echipa de salvatori a Republicii Moldova specializată în căutare-salvare urbană a ajuns în dimineața zilei de 9 februarie, către ora 05:30 în zona de intervenție indicată de autoritățile turce, din provincia Hatay la hotar cu Siria. Odată ajunși la fața locului, responsabilii au fost convocați în ședință, în care au primit instrucțiuni și li s-a atribuit sectoarele de lucru.

Salvatorii au primit informații cu privire la zonele de intervenție, dar și acțiunile care urmează a fi desfășurate.

Echipa de specialiști a țării noastre a format două grupuri de lucru. Primul grup prea misiunea de cercetare și căutarea sinistraților, iar al doilea grup instalează o tabără de câmp complet operațională.

Salvatorii vor activa neîntrerupt 24 de ore, iar pentru a fi eficienți aceștia vor utiliza tehnica grea din dotare, dar și echipamentele specializate.

Mai mult, pentru lucrări de căutare vor fi antrenați doi câini de salvare.

În dimineața zilei de 8 februarie, echipa specializată din Republica Moldova a reușit să treacă frontiera cu Turcia. La hotar aceștia au fost întâmpinați de responsabilii Agenției pentru Gestionarea Dezastrelor și a Situațiilor de Urgență din Turcia (AFAD), care i-au îndreptat pe salvatorii noștri în provincia Hatay la hotar cu Siria, una din cele mai afectate zone de seism.

Pentru a ajunge la destinație, angajații IGSU și-au continuat drumul neîntrerupt, acesta fiind îngreunat de condițiile meteo nefavorabile.

Un cutremur puternic a lovit luni, 6 februrie, sudul și centrul Turciei și vestul Siriei. Este unul dintre cele mai puternice cutremure înregistrate vreodată în istoria Turciei și a Siriei. S-a produs la 34 km la vest de orașul Gaziantep, la ora 04:17 TRT (01:17 UTC), provocând pagube pe scară largă și numeroase victime în regiune.

Cu o intensitate maximă Mercalli de IX (Violent) și o magnitudine de cel puțin 7,8 Mw, cutremurul este la egalitate cu cutremurul din 1939 de la Erzincan ca fiind cel mai puternic cutremur înregistrat care a lovit Turcia în epoca modernă și cel mai mortal cutremur care a lovit țara de la cutremurul din 1999 de la İzmit.

Cutremurul a fost urmat de numeroase replici, inclusiv de un cutremur neobișnuit de puternic de 7,5 Mw.

Numărul morților din Turcia a crescut la 12.873 peste noapte, de la 12.391 miercuri seara, a anunțat agenția de dezastre a țării. Cea mai recentă cifră din Siria este de 2.992. Acest lucru aduce numărul total al morților la 15.865.

Diana
publicat de:
Diana Severin
„Adevăratele modele de stil: înjurătura, telegrama şi epitaful.” (Emil Cioran). Noi tot suntem stilați, într-o manieră pur civilizată, asfel ne poți citi și pe Telegram, unde instant publicăm articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media