Anunțul a fost făcut de șeful adjunct al biroului președintelui ucrainean, Igor Zhovkva, scrie Hromadske.
„Putem afirmacă documentul adus de Ursula von Der Leyen a fost completat de partea ucraineană. Prin urmare, mingea va fi de partea Comisiei Europene”, a spus Zhovkva.
Comisia Europeană urmează să ofere o recomandare în ceea ce privește conformitatea Ucrainei cu criteriile necesare pentru statutul de membră a UE, recomandare despre care Zhovkva spune că se așteaptă să fie pozitivă. Ulterior, decizia se va afla de partea statelor membre ale Uniunii.
Zhovkva a mai spus că se așteaptă ca Ucraina să obțină statutul de țară candidată în luna iunie, la întâlnirea programată a Consiliului European.
Reuniunea va avea loc în zilele de 23 și 24 iunie.
„Apoi vom începe discuțiile de aderare, iar odată ce încep aceste discuții putem vorbi deja de intrarea Ucrainei în UE cu drepturi depline”, a concluzionat oficialul ucrainean.
„Ele vizează 35 de capitole, dar şi două capitole suplimentare care ţin de criteriul politic şi economic. Aceasta practic înseamnă 90% din acquis-ul comunitar şi denotă în ce măsură este implementat în Republica Moldova. Lucru care contează este că, astăzi, nu suntem în situaţia zero, suntem în al optulea an de implementare a Acordului de Asociere cu UE. Este un Acord comprehensiv ce include şi o componentă economică puternică. În această perioadă, Republica Moldova deja a întreprins mai multe acţiuni şi a implementat mai multe politici care ne vor ajuta să bifăm mai multe condiţionalităţi ale UE”, a explicat Iulian Groza într-o intervenție la Radio Moldova.
Președinta Republicii Moldova Maia Sandu a semnat la 3 martie 2021, alături de prim-ministra Natalia Gavrilița și președintele Parlamentului, Igor Grosu, cererea oficială de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
Tot la 3 martie, cererea de aderare la UE a fost semnată și de Georgia, de prim-ministrul georgian Irakli Garibashvili. În discursul adresat cetățenilor, șeful guvernului a numit ziua de 3 martie o zi istorică. Potrivit acestuia, aplicarea pentru statutul de țară candidată este o altă etapă importantă pe calea integrării europene a Georgiei.
Luni, 28 februarie, președintele ucrainean Vladimir Zelenski a anunţat că a semnat o cerere oficială de aderare a ţării sale la Uniunea Europeană, în care a cerut UE să permită aderarea imediată a Ucrainei printr-o procedură specială.
