Certificatele de vaccinare eliberate în Republica Moldova, recunoscute pe teritoriul Italiei

25 septembrie 2021, 16:46 Diaspora 284
Italia.  Sursa: Reuters

Autoritățile Italiei au decis să recunoască certificatele de vaccinare emise de autorităţile de sănătate din Republica Moldova, cu condiția ca vaccinurile administrate să fie autorizate de Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA). Anunțul a fost făcut de Ambasada Republicii Moldova în Italia.

Potrivit misiunii diplomatice, la 23 septembrie 2021, Ministerul Sănătăţii al Italiei a emis o circulară care reglementează recunoaşterea ciclului de vaccinare pentru prevenirea infecţiilor cu SARS-CoV-2 efectuat peste hotarele Italiei.

Valabilitatea certificatelor de vaccinare obţinute peste hotare este aceeaşi ca şi a certificatului verde (GrenPass) emis de statul italian.

„Potrivit prevederilor legale în vigoare, la moment, cetăţenilor Republicii Moldova care se află pe teritoriul Italiei pe motiv de muncă sau studii, indiferent dacă sunt înscrişi la Serviciul Naţional de Sănătate, le este recunoscută vaccinarea efectuată în Republica Moldova, daca aceasta a fost efectuată cu vaccinuri autorizate de EMA. Este necesar ca certificatele respective să cuprindă următoarele informaţii: (i) numele de familie, prenumele şi data naşterii, (ii) date referitoare la vaccin (denumirea/lotul), (iii) data administrării vaccinului, (iv) date referitoare la autoritatea care a eliberat certificatul (statul/autoritatea sanitară). Certificatele urmează să fie eliberate/prezentate pe format de hârtie sau digital în una din următoarele limbi: italiană, engleză, franceză, spaniolă sau germane”, precizează misiunea diplomatică.


Certificatul verde a devenit obligatoriu pentru toți angajații din sistemul public și privat din Italia la data de 23 septembrie, iar cei care nu îl vor prezenta, vor risca să li se taie bani din salariu chiar din prima zi de absență nejustificată

Certificatul verde poate fi obținut la 14 zile după prima doze de vaccin sau imediat după administrarea celei de-a doua doze. Poate fi obținut și după efectuarea unui test antigen, valabil 48 de ore, sau PCR, valabil 72 de ore. Certificatul verde obținut după vaccinare are o durată de 12 luni, iar pentru cei care au trecut prin boală, dar nu au fost vaccinați, valabilitatea este de 6 luni.

Anastasia
publicat de:
Vorbim pe față, nu? Ne pasă de fața ta, în măsura în care nu dorim să-ți pice (fața, decât de la chestii pozitive). Și așa cum prea multă față nu strică, atunci când vorbim de Facebook, te invităm să ne urmărești și pe pagina noastră de Facebook, pentru a rămâne cu fața curată, știi?
 

Discuțiile Replica Media