Europa, din nou epicentrul pandemiei de COVID-19. OMS: „Trebuie să ne schimbăm tactica”

5 noiembrie 2021, 12:13 Sănătate 94
Oameni.  Sursa: Shutterstock

Europa a ajuns din nou epicentrul pandemiei de COVID-19, a avertizat Organizația Mondială a Sănătății (OMS), în contextul în care numărul infectărilor crește pe tot continentul. De vină sunt rata scăzută a vaccinării în unele zone și relaxarea măsurilor de sănătate publică. Dacă nu se iau măsuri, valul patru va aduce și mai multă suferință, avertizează experții în sănătate publică, scrie BBC.

Șeful OMS pentru Europa, Hans Kluge, a declarat într-o conferință de presă că încă jumătate de milion de europeni ar putea muri din cauza COVID, până în februarie.

El a dat vina pe ritmul scăzut al vaccinării. „Trebuie să ne schimbăm tactica, de la reacția față de amplificarea pandemiei la măsuri de prevenire”, a spus el.

Rata vaccinării a scăzut pe tot continentul în ultimele luni. În timp ce aproximativ 80% dintre oameni din Spania sunt vaccinați cu schemă completă, acest număr este mai mic în Franța și Germania - 68% și, respectiv, 66% - și mult mai mic în unele țări din Europa Centrală și de Est. Doar 32% dintre ruși au fost complet vaccinați până în octombrie 2021.

Hans Kluge a acuzat o relaxare a măsurilor de sănătate publică în Europa. Până acum, OMS a înregistrat 1,4 milioane de decese în regiune.

Epidemiologul, Maria Van Kerkhove, de la OMS, a declarat că în ultimele patru săptămâni, cazurile în Europa au crescut cu peste 55%, în ciuda unei stocuri importante de vaccinuri, în timp ce Mike Ryan, director în cadrul OMS, a spus că experiența Europei este un avertisment pentru întreaga lume.

Anunțul OMS vine într-un moment în care Germania a înregistrat aproape 34.000 de cazuri zilnice de Covid în ultimele 24 de ore, o creștere record.

Oficialii germani de sănătate publică sunt îngrijorați de faptul că un al patrulea val de infecție ar putea duce la un număr mare de decese și presiune asupra sistemului de sănătate. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 154 de decese, în creștere față de 121 în urmă cu o săptămână.

Cele mai dramatice creșteri ale deceselor au fost în ultima săptămână în Rusia, unde au fost înregistrate peste 8.100 de decese, și în Ucraina, cu 3.800 de decese. Ambele țări au rate foarte scăzute de vaccinare, iar Ucraina a anunțat un record de 27.377 de cazuri noi în ultimele 24 de ore.

În Republica Moldova, în perioada 25 – 31 octombrie curent, au fost înregistrate 9765 cazuri de COVID-19. Incidența a constituit 262 la 100 mii de persoane, fiind înregistrată o scădere cu cca 15% comparativ cu săptămâna precedentă.

În prezent, cinci teritorii administrative sunt în zona roșie de alertă, cu o incidență mai mare de 250 cazuri la 100 mii de locuitori. E vorba de municipiul Bălți, municipiul Chișinău, raionul Dondușeni, Basarabeasca, Anenii Noi. Totodată, numărul cazurilor de infectare în rândul copiilor a scăzut cu 26,5%, iar în rândul femeilor însărcinate cu 26,5%.

Tot în această perioadă, au fost notificate 293 de decese, din acestea 274 la persoane neimunizate. Astfel, mortalitatea a crescut cu 14% comparativ cu săptămâna precedentă și 84% comparativ cu luna precedentă. De la începutul pandemiei, 7.890 de oameni și-au pierdut viața din cauza COVID-19, dintre care 81,2% au fost înregistrate în rândul persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani.

Bilanțul cazurilor de COVID-19 în țara noastră a ajuns la 343261. Totodată, 7958 de persoane au decedat.

De la începutul campaniei de vaccinare în Republica Moldova au fost administrate peste 1.500.000 doze de vaccin împotriva COVID-19. Vaccinarea împotriva COVID-19 este gratuită și recomandată de autoritățile sanitare de nivel național și internațional, fiind o metodă eficientă pentru a opri pandemia.


Diana
publicat de:
„Adevăratele modele de stil: înjurătura, telegrama şi epitaful.” (Emil Cioran). Noi tot suntem stilați, într-o manieră pur civilizată, asfel ne poți citi și pe Telegram, unde instant publicăm articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media