Secretarul de stat al MAEIE Ruslan Bolbocean, întrevedere cu noul ambasador nipon Yamada Yoichiro: „Japonia sprijină cu fermitate procesele democratice și parcursul european al R. Moldova”

24 ianuarie 2023, 11:52 Politică 51
Secretarul de stat al MAEIE Ruslan Bolbocean, întrevedere cu noul ambasador nipon Yamada Yoichiro.  Sursa: MAEIE

Secretarul de stat Ruslan Bolbocean l-a primit în prima sa vizită la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) pe noul ambasador al Japoniei în Republica Moldova, Yamada Yoichiro. În cadrul întrevederii au fost abordate subiectele ce țin de dialogul moldo-nipon.

„Japonia este o țară prietenă, cu care construim raporturi cuprinzătoare de cooperare în cele peste 3 decenii de relații diplomatice. Autoritățile de la Tokio sprijină cu fermitate procesele democratice și parcursul european al Republicii Moldova, investind importante resurse financiare în proiectele de modernizare și dezvoltare a țării în domeniul educației, sănătății și agriculturi”, este menționat într-un comunicat al MAEIE.

Secretarul de stat Ruslan Bolbocean a enumerat și recentele vizite în Japonia a președintei Maia Sandu și prim-ministrei Natalia Gavrilița, „care au avut un impact semnificativ asupra consolidării relației moldo-nipone pe multiple paliere, în special pe dimensiunea comercial-economică și promovării profilului țării noastre în calitate de destinatar al investițiilor nipone”.

Potrivit MAEIE, diplomatul moldovean a apreciat asistența substanțială acordată Republicii Moldova de către Japonia, destinată mai multor proiecte concrete și în beneficiul cetățenilor din diferite localități ale țării.

Ambasadorul Yamada Yoichiro a punctat prioritățile agendei sale în calitate de șef al misiunii diplomatice la Chișinău și a asigurat că va depune eforturi pentru avansarea dialogului moldo-japonez în domenii de interes comun și promovarea cooperării mutual avantajoase cu țara noastră în cercurile politice, economice și academice din Japonia.

Ambasadorul Yamada Yoichiro este un diplomat de carieră și expert în politici europene, cu o vastă experiență profesională, inclusiv în calitate de profesor la una din cele mai renumite universități din Japonia, Ritsumeikan.

Diana
publicat de:
Diana Severin
„Adevăratele modele de stil: înjurătura, telegrama şi epitaful.” (Emil Cioran). Noi tot suntem stilați, într-o manieră pur civilizată, asfel ne poți citi și pe Telegram, unde instant publicăm articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media