„Arestul, aplicat în privința lui Gangan Ion se anulează, cu eliberarea imediată acestuia de sub arest, dacă nu se deține legal în stare de arest pe alte cauze”, se menționează în decizia Curții de Apel.
Decizia este executorie din momentul pronunțării, însă poate fi atacată cu recurs la Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova în termen de 30 zile de la data pronunțării deciziei integrale.
Totodată, decizia integrală va fi pronunţată public la 28 decembrie 2022.
Amintim că, fostul primar al orașului Nisporeni din partea Partidului Democrat, Ion Gangan, a fost condamnat pe 18 mai în primă instanță la 9 ani de pușcărie cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis. El se face vinovat în baza articolului 190, art. 5, Cod penal, pentru escrocherie.
Ion Gangan a fost reținut în iulie 2016 de către Procuratura Generală.
Anterior, Moldova Curată, citată de către Ziarul de Gardă, a scris că Ion Gangan a fost implicat de-a lungul anilor în diverse scandaluri. Astfel, fiind primar, el nu a declarat firma soției, întreprinedere individuală activă, cu afaceri în raion. În 2010, ziarul Timpul scria că Gangan a fost implicat într-o bătaie cu Ion Robu, pe atunci președinte al Organizației teritoriale Nisporeni a PLDM.
În 2014, Ion Gangan a fost acuzat că impune taxe pe criterii politice. În același an, el și adepții săi ar fi aruncat cu pietre într-un grup de oameni care protestau împotriva PDM la un concert organizat de către ei.
