Președintele rus Vladimir Putin nu va participa la summitul G20 de la Bali, Indonezia, nici măcar online

11 noiembrie 2022, 13:15 Externe 190
Discursul lui Vladimir Putin.  Sursa: captură video

Președintele rus Vladimir Putin nu va participa la summitul G20 de la Bali, Indonezia, nici măcar online. Anunțul a fost făcut purtătorul de cuvânt al său, Dmitro Peskov, scrie Hromadske.

Potrivit acestuia, decizia de a nu merge la summitul G20 a fost luată chiar de Putin. Acest lucru ar fi legat de programul lui și de nevoia de a rămâne în Rusia.

Anterior, s-a discutat că Rusia va fi reprezentată de ministrul de externe Serghei Lavrov la reuniunea de săptămâna viitoare a liderilor G20, a declarat Jodi Mahardi, purtătorul de cuvânt al ministrului coordonator pentru afaceri maritime și de investiții.

În calitate de gazdă G20, Indonezia a rezistat presiunilor din partea țărilor occidentale și a Ucrainei de a-și retrage invitația lui Putin de la summitul liderilor și de a expulza Rusia din grupul din cauza războiului din Ucraina, declarând că nu are autoritatea să facă acest lucru fără consens între membri.

„G20 nu este menit să fie un forum politic. Este menit să fie despre economie și dezvoltare”, a spus președintele Indoneziei, Joko Widodo.

Indonezia l-a invitat, de asemenea, pe președintele Ucrainei, Vladimir Zelenskiy, care a spus că nu va participa dacă Putin o va face și era de așteptat să se alăture virtual.

O serie de alți lideri mondiali urmează să participe la summitul care începe pe 15 noiembrie, inclusiv președintele SUA, Joe Biden, și președintele Chinei, Xi Jinping.

În luna iulie curent, la o reuniune a miniștrilor de externe din G20, desfășurată în iulie la Bali, Lavrov a părăsit prematur ședința după ce s-a confruntat cu critici din partea mai multor omologi în legătură cu invazia Rusiei în Ucraina.

După invazia rusă pe scară largă, președintele american Joe Biden a declarat că Rusia ar trebui să fie exclusă din G20, scrie Hromadske. Acest lucru a fost susținut de premierul canadian Justin Trudeau. Iar secretarul american al Trezoreriei, Janet Yellen, a spus că inclusiv țara ei nu ar participa la reuniunile țărilor G20 dacă rușii ar fi acolo.

Summitul G20 de la Bali este programat pentru 15-16 noiembrie.

Diana
publicat de:
Diana Severin
„Adevăratele modele de stil: înjurătura, telegrama şi epitaful.” (Emil Cioran). Noi tot suntem stilați, într-o manieră pur civilizată, asfel ne poți citi și pe Telegram, unde instant publicăm articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media