Qatarul insistă ca FIFA să interzică vânzarea de bere pe stadioanele sale

18 noiembrie 2022, 12:16 Sport 125
Cupa Mondială 2022 în Qatar.  Sursa: AP

Qatarul, ţara gazdă a Cupei Mondiale 2022 (20 noiembrie-18 decembrie), a cerut Federaţiei internaţionale de fotbal (FIFA) să interzică vânzarea de bere pe stadioanele sale, transmite EFE. Acest lucru ar aduce prejudicii unuia dintre sponsorii săi, marca de bere Budweiser, citează Agerpres.

Conform ziarului britanic The Times, familia regală face presiuni asupra FIFA pentru a interzice vânzarea de bere pe stadioane, unul din puţinele locuri unde se poate consuma alcool în timpul turneului final alături de zonele destinate fanilor.

Acest lucru ar afecta Budweiser, unul dintre sponsorii principali al evenimentului, care ar putea cere despăgubiri de milioane de dolari din partea turneului, neprimind vizibilitatea necesară şi neputând să-şi vândă produsele pe stadioane.

Qatarul este o ţară în care consumul de alcool este foarte restricţionat şi cu greu poate fi consumat în unele hoteluri din Doha. În timpul Cupei Mondiale acest regulament a fost relaxat, dar încă nu se poate cumpăra alcool din supermarketuri, pe lângă preţurile mari, cu un litru de bere care ajunge la peste 13 euro.

Organizatorii au activat „happy hours” în hoteluri, „fan zones„ şi stadioane, unde s-a permis vânzarea de alcool, dar cu restricţii, astfel încât oamenii să nu cumpere mai mult de două beri în acelaşi timp.

Potrivit sursei menţionate mai sus, este probabil ca fanii să fie avertizaţi înainte de meciul de deschidere, Qatar-Ecuador (20 noiembrie), că nu pot consuma bere pe stadion.

Consumul excesiv de alcool daunează grav sănătății
Anastasia
publicat de:
Anastasia Harea
Vorbim pe față, nu? Ne pasă de fața ta, în măsura în care nu dorim să-ți pice (fața, decât de la chestii pozitive). Și așa cum prea multă față nu strică, atunci când vorbim de Facebook, te invităm să ne urmărești și pe pagina noastră de Facebook, pentru a rămâne cu fața curată, știi?
 

Discuțiile Replica Media