DOC/ Bugetarii, cu un salariu mai mic de 15 mii de lei, vor primi un ajutor unic din partea statului

20 octombrie 2022, 08:47 Societate 179
Bani.  Sursa: CNAS

Angajații din sectorul public, cu salarii mai mici de 15 mii de lei, vor primi un ajutor unic în sumă de 3000 lei. Guvernul a aprobat, în cadrul ședinței de miercuri, 19 octombrie, decizia privind repartizarea și redistribuirea unor alocații prevăzute în legea bugetului de stat pentru anul 2022.

Plata unică, cu caracter excepțional, va fi acordată pentru susținerea angajaților al căror loc de muncă de bază este în cadrul autorităților/instituțiilor bugetare și care sunt remunerați conform Legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar.

Potrivit proiectului, din alocațiile bugetare aprobate vor fi repartizate mijloace financiare în sumă de 437,6 milioane de lei, dintre care 107,9 milioane de lei către autoritățile finanțate de la bugetul de stat, 327 milioane de lei către APL de ambele niveluri și 2,7 milioane de lei către CNAS.

Plata unică cu caracter excepțional nu va fi supusă impozitării.

Diana
publicat de:
Diana Severin
Nu da pasărea din mână pe știrile false de pe gard! Urmărește-ne și pe Twitter pentru articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media