„I-am mulțumit Tatianei pentru că, deși e stabilită în capitala franceză de mai mulți ani, rămâne alături de R. Moldova și scrie în limba română. Iar prin Premiul European pentru Literatură, de care s-a învrednicit în 2019, și prin romanele ce-i sunt traduse în zeci de țări, duce faima Moldovei în lume și ne include în circuitul literar european. Îi doresc mult succes și multe noi titluri - și vreau să știe, o dată în plus, că ne mândrim cu ea”, a scris Maia Sandu pe pagina sa de Facebook.
În 2021, revista spaniolă El Cultural a publicat o listă cu 30 de cărți pe care le-ar lua prin lume. Romanul Grădina de sticlă, de Tatiana Țîbuleac, a fost inclusă printre ele. Alături de laureații Nobel francezul Le Clezio, canadiana Alcie Munro, chinezul Mo Yan.
Debut editorial cu Fabule moderne, Editura Urma Ta, Chișinău, 2014; ediția a II-a, Editura Libris Editorial, Brașov, 2016. Cea de-a doua carte, Vara în care mama a avut ochii verzi, Editura Cartier, 2017, este distinsă cu Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (2017), Premiul revistei Observator cultural și Premiul Observator Lyceum (2018).
Tatiana Țîbuleac este laureată a Premiului Național al Republicii Moldova, oferit de Guvernul Maia Sandu în 2019.

publicat de: