Primele imagini cu nava „Moscova” avariată și în flăcări, înainte de a se scufunda

18 aprilie 2022, 10:53 Ucraina 501
Nava „Moscova”, avariată.  Sursa: Twitter/Ukraine Weapons Tracker

Pe rețelele sociale au apărut primele imagini clare care prezintă crucișătorul „Moscova” în flăcări și serios avariat. Imaginile nu au fost până în prezent confirmate de nicio autoritate de stat din Ucraina sau Rusia. Ministerul rus al Apărării a confirmat, în urmă cu patru zile, scufundarea navei-amiral a flotei ruse din Marea Neagră, transmite Digi24.

O astfel de fotografie cu crucișătorul „Moscova” cuprins de flăcări au fost postate pe Twitter, pe contul „Ukraine Weapons Tracker”, specializat în monitorizarea și centralizarea tuturor imaginile apărute pe internet care prezintă tehnică de luptă distrusă în cele aproape două luni de război în Ucraina.

Se mai poate observa că fotografia a fost făcută de pe altă navă, fără a se cunoaște amănunte suplimentare referitoare la tipul ei și și pavilionul sub care naviga.

Din imaginile postate pe rețelele sociale, neverificate și din alte surse oficiale sau independente, se poate observa crucișătorul „Moscova” aflat încă în stare de plutire, dar extrem de înclinat spre babord (partea stângă a navei).

Crucișătorul este serios afectat de un incendiu produs chiar în partea centrală a navei. Din fotografiile publicate nu se poate determina cu claritate dacă incendiul a fost produs de lovirea „Moscovei” de către una sau mai multe rachete antinavă.

Pe 14 aprilie, ucrainenii au anunțat că au reușit să avarieze grav crucișătorul „Moscova”, pe care l-au lovit cu două rachete antinavă „Neptun”. Pe de altă parte, Ministerul rus al Apărării a susținut că nava a fost evacuată în urma unui incendiu la bord care a provocat explozia muniției.

Anatol
publicat de:
Anatol Cibotari
Nu da pasărea din mână pe știrile false de pe gard! Urmărește-ne și pe Twitter pentru articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media