„Ieri nici nu au putut formula clar de ce este nevoie pentru introducerea acestei stări excepționale. Juridic, introducerea stării de urgență, nu are nicio acoperire.
Ședința extraordinară este convocată pentru a soluționa probleme concrete și ordinea de zi nu poate fi modificată. Dar ei vin suplimentar la ordinea de zi cu Legea Avocaturii, cu Legea Avocaturii, nu numiri în funcții. Ce extraordinar este în dorința lor de a captura avocatura, așa cum au capturat procuratura, cum au sechestrat procurorul general, așa cum au pus mâna pe sistemul justiției.
(...) E grav la ceea ce am ajuns, este grav ceea ce se întâmplă în Parlament, este grav că avem o mașinărie de vot care acceptă orice. În această situație mergem la Curtea Constituțională ca să stabilim aceste încălcări ale legii și Constituției. Mergem la CC și atacăm acele ilegalități care le-am urmărit cu toții în ziua de ieri și astăzi”, a declarat într-un briefing de presă deputatul socialist, vicepreședintele Parlamentului, Vlad Batrîncea.
De menționat că, deputații BCS au părăsit ședința de astăzi a Parlamentului.
Amintim că, la solicitarea Guvernului, Parlamentul Republicii Moldova a instituit, la 20 ianuarie, stare de urgență la nivel național, pentru un termen de 60 de zile, în contextul situații excepționale de pe piața gazelor naturale.
Nu este prima oară când autoritățile de la Chișinău instituie stare de urgență în sectorul energetic. Parlamentul a aprobat pe 22 octombrie, cu votul majorității, Stare de urgență pentru 30 de zile, după ce s-a înregistrat un deficit de gaze pentru luna octombrie de 33 la sută, iar presiunea gazelor din sistemul de aprovizionare a ajuns sub limită.
