Borrell solicită o reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU în urma atacului rusesc asupra centralei nucleare din Ucraina

4 martie 2022, 13:18 UE 110
Josep Borrell, Vicepreședintele Comisiei Europene.  Sursa: Replica Media

Șeful Uniunii Europene pentru politică externă, Josep Borrell, a solicitat o reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU în urma unui atac asupra centralei nucleare Zaporojie din Ucraina de către forțele ruse, avertizând că astfel de atacuri ar putea avea consecințe „catastrofale”.

„Atacurile rusești în imediata vecinătate a centralelor nucleare ale Ucrainei pot avea consecințe catastrofale. Trebuie să se oprească imediat. Obuzul și incendiul rezultat la centrala Zaporojie pot pune în pericol întreaga Europă”, a scris Borrell pe Twitter.

La 4 martie, forțele ruse au preluat controlul asupra centralei nucleare atomice din Zaporojie, cea mai mare din Europa.

Ulterior, autoritățile centrale din Republica Moldova au asigurat cetățenii că nivelul de radiație în țară nu înregistrează nicio creștere și că nu există pericol pentru populație, urmare a incendiului din această noapte de la centrala nucleară atomică din Zaporojie.

La subiect, șeful NATO Jens Stoltenberg a denunțat, vineri, 4 martie, invazia „brutală” rusă în Ucraina și a condamnat atacurile asupra civililor și asupra centralei nucleare Zaporojie din Energodar, sud-estul Ucrainei, transmite CNN. Stoltenberg a precizat încă o dată că NATO nu face parte a conflictului și nu caută război.

IMPORTANT!!! E un război în toată regula în Ucraina. Informațiile circulă cu o viteză amețitoare și e foarte greu să le verificăm. Încercăm să fim cât mai obiectivi și ne bazăm mult pe imagini video de la fața locului. Vă mulțumim că accesați resursele Replica Media: Site, Facebook, Telegramși vă îndemnăm să vă informați din cât mai multe surse oficiale.

Alina
publicat de:
„Adevăratele modele de stil: înjurătura, telegrama şi epitaful.” (Emil Cioran). Noi tot suntem stilați, într-o manieră pur civilizată, asfel ne poți citi și pe Telegram, unde instant publicăm articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media