Doi angajați ai INSP și șeful acestora, bănuiți de corupție, pleacă în Penitenciarul nr.13 în arest preventiv

13 mai 2022, 18:58 Justiție 66
Judecătoria Ciocana.  Sursa: Replica Media

Magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, a aprobat o hotărâre prin care un șef de serviciu și doi angajați cu funcții de execuție din cadrul Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP), bănuiți de fapte de corupție, pleacă în arest preventiv în Penitenciarul nr.13

În rezultatul examinării demersurilor procurorilor anticorupție, de aplicare a arestului preventiv în privința angajaților INSP, magistrații Judecatoriei Ciocana au decis aplicarea în privința unuia dintre angajații INSP a măsurii preventive sub formă de arest preventiv pe un termen de 20 zile cu executare în Penitenciarul nr.13.

Respectiv, în privința altor doi angajați INSP, inclusiv șeful de serviciu vizat, a fost aplicat arestul preventiv, pe un termen de 30 zile, cu executare la fel în Penitenciarul nr.13.

Amintim că la 11 mai, procurorii anticorupție au descins cu percheziții la doi angajați din cadrul Inspectoratului Național de Securitate Publică și un șef al acestora, vizați în cadrul unei cauze penale pornite pe fapte de corupție.

În urma descinderilor, au fost depistate mai multe obiecte, inclusiv registre și bani, care prezintă importanță probatorie pentru cauzele penale, pornite pe faptul comiterii infracțiunilor de îmbogățire ilicită, falsul în declarații și coruperii pasive.

PA precizează că, acțiunile infracționale ale bănuiților s-au manifestat prin aplicarea diferitor tactici de pretindere şi primire, inclusiv prin extorcare a mijloacelor bănești de la conducătorii auto antrenați în traficul rutier, sume cuprinse între 200 și 600 euro.

Tototadă, potrivit materialelor acumulate, s-a constatat o diferență substanțială între averea dobândită și veniturile obținute de către conducătorul din cadrul INSP.

În rezultatul perchezițiilor efectuate, au fost depistate și ridicate telefoane mobile, un aparat de bruiat GPS, registre, mijloace bănești, inclusiv mai multe obiecte, care s-a constat, că prezintă importanță probatorie pentru cauza penală.

Mai mult ca atât, în cadrul perchezițiilor efectuate la unul dintre angajații INSP a fost depistat și ridicat un aparat destinat pentru determinarea concentrației de etanol în aerul expirat, neînregistrat și neverificat metrologic.
Alina
publicat de:
Nu da pasărea din mână pe știrile false de pe gard! Urmărește-ne și pe Twitter pentru articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media