Grantul, în valoare totală de 900 mii euro, va fi utilizat de către Ministerul Sănătății, prin intermediul Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, pentru acoperirea parțială a cheltuielilor suportate de către sistemul de sănătate în vederea acordării asistenței medicale refugiaților din Ucraina. Astfel, grantul va finanța retroactiv următoarele cheltuieli de servicii de asistență medicală:
1. prestate prin intermediul instituțiilor medicale din cadrul sistemului de sănătate;
2. furnizate de echipele mobile ale instituțiilor de asistență medicală primară.
Suportul financiar oferit de către CEB constituie un element esențial de abordare a nevoilor de asistență medicală ale refugiaților din Ucraina, precum și de atenuare a poverii financiare a sistemului național de sănătate.
Termenul de valabilitate al Acordului de Grant este prevăzut până la 31 ianuarie 2023.
Grantul de 900 de mii de euro acoperă parțial cheltuielile suportate de sistemul medical al Republicii Moldova în scopurile respective, dar sunt și alte instituții internaționale care au contribuit sau sunt disponibile să contribuie.
„În acest mod ne asigurăm că bugetul țării este ajutat de partenerii externi în eforturile de ajutorare a refugiaților și de diminuare a efectelor negative asupra situației socioeconomice legate de această criză”, a menționat ministra Sănătății, Ala Nemerenco.
