VIDEO/ Momentul în care Fulger a reținut individul din Ocnița, bănuit că a violat fiica de 12 ani a concubinei sale

22 septembrie 2022, 16:57 Justiție 411
Fulger, la Ocnița.  Sursa: captură video

PCCOCS și Poliția au publicat imagini video de la reținerea bărbatului de 45 de ani din Ocnița, bănuit că a violat, în repetate rânduri, fiica de 12 ani a concubinei sale. Individul a fost ridicat de acasă de ofițerii Fulger în iunie 2022 și de atunci acesta este investigat în stare de arest preventiv.

Astăzi, 22 septembrie, procurorii au anunțat că au finalizat urmărirea penală și au expediat dosarul în judecată.


Astfel, oamenii legii au stabilit că bărbatul, care a concubinat cu mama victimei, în vârstă de 32 de ani, timp de patru ani, ar fi abuzat sexual în mod repetat, inclusiv cu acțiuni violente, fiica minoră a acesteia. Violurile la care a fost supusă minore de 12 ani au durat un an și jumătate și au debutat într-o perioadă în care mama sa fusese spitalizată la maternitate.

Deși inculpatul nu a cooperat cu autoritățile în investigarea faptelor sale, procurorii spun că ansamblul de probe acumulate îi demonstrează vinovăția la comiterea faptelor care, potrivit legii, se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 20 de ani sau cu detenţiune pe viaţă.

Anastasia
publicat de:
Anastasia Harea
Nu da pasărea din mână pe știrile false de pe gard! Urmărește-ne și pe Twitter pentru articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media