VIDEO/ Ion Ceban și-a lansat partidul „Mișcarea Alternativă Națională”: „Este pentru faptele făcute și contra vorbelor sterile”

23 august 2022, 10:39 Politică 209
Ion Ceban la o ședință a Primăriei.  Sursa: Chișinău.md

Primarul general al municipiul Chișinău, Ion Ceban, a anunțat astăzi, 23 august, lansarea partidului „Mișcarea Alternativă Națională”, formațiune politică care, potrivit lui Ceban, este „pentru faptele făcute și contra vorbelor sterile.”

„Aceste schimbări spre bine ale Chișinăului le-am realizat cu o echipă nouă la Primărie și cu suportul locuitorilor orașului. (...) Sunt în fața dumneavoastră pentru a anunța că lansăm partidul „Mișcarea Alternativă Națională”, partidul care este pentru faptele făcute și contra vorbelor sterile. Suntem pentru renaștere și modernizare, pentru independența și neutralitatea R. Moldova, suntem pentru integrarea europeană începută mulți ani în urmă și pentru asta vom lupta și acționa. (...) Vom crea un partid care atunci când vom prelua puterea va face ca în 10 ani, cel mult, R. Moldova să ajungă la nivelul standardelor statelor din sud-estul Europei și vă asigur, chiar peste multe dintre aceste țări, a declarat Ceban.

Menționăm că la 30 decembrie, în cadrul unui briefing ținut la Primărie, Ion Ceban anunța despre lansarea Mișcării „Alternativa Națională”. Edilul nu a oferit mai multe detalii despre viitoarea formațiune politică, menționând doar că „detalii suplimentare cu privire la acest proiect politic va oferi ulterior”. Asta după ce a ținut un discurs acid la adresa guvernării și că această inițiativă este așteptată de cetățeni.

Ion Ceban a devenit primar general al municipiului Chișinău din 11 noiembrie 2019.

A fost vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova (2019), deputat în 3 legislaturi, fost Președinte al fracțiunii Partidului Socialiștilor din Consiliul Municipal Chișinău (2015-2019). A deținut diferite funcții în executiv de la șef de direcție până la viceministru.

Alina
publicat de:
Alina Baran
„Adevăratele modele de stil: înjurătura, telegrama şi epitaful.” (Emil Cioran). Noi tot suntem stilați, într-o manieră pur civilizată, asfel ne poți citi și pe Telegram, unde instant publicăm articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media