După numeroase încercări eșuate de depanare, echipa de lansare a rămas fără timp și nu a reușit să finalizeze pregătirile necesare pentru lansarea Artemis 1 înainte de închiderea „ferestrei de lansare” de două ore.
Noua rachetă a NASA, Artemis 1, considerată cea mai puternică din lume, trebuia să plece din Florida spre Lună la ora 15:33 (ora Moldovei).
La 50 de ani de la ultimul zbor Apollo, misiunea Artemis 1 trebuia să marcheze lansarea programului american de revenire pe Lună, care ar permite umanităţii să ajungă apoi pe Marte la bordul aceleiaşi nave, doar că numărătoarea inversă a fost oprită cu 40 de minute înainte de lansare din cauza unei fisuri și a unor scurgeri descoperite de specialiști la unul din cele patru motoare ale rachetei.
Ulterior, din cauză că specialiștii nu au reușit să remedieze problemele în timpul preconizat lansarea a fost amânată.
Următoarea zi în care acest lucru ar fi posibil este 2 septembrie.
Într-o postare pe blog, NASA a spus că „inginerii săi caută opțiuni pentru a aduna cât mai multe date posibil”.
„Racheta și nava spațială Artemis I sunt într-o stare stabilă, sigură”, a spus agenția.
NASA a descoperit luni, de asemenea, o scurgere de hidrogen în motoare și o fisură în materialul sistemului de protecție termică care protejează miezul rachetei - deși acele probleme au fost rezolvate înainte de fereastra de lansare planificată.
NASA are date de lansare de rezervă programate pentru 2 și 5 septembrie, deși încă nu se știe dacă problemele vor fi rezolvate înainte de atunci. Agenția a declarat că va avea loc o conferință de presă pentru a discuta despre amânarea și următorii pași pentru Artemis I.
Lansarea fără echipaj marchează debutul celei mai puternice rachete asamblate vreodată și dă startul mult așteptata revenire a NASA la suprafața Lunii, transmite CNBC.
Este prima misiune din programul lunar Artemis al NASA, care este de așteptat să aterizeze astronauții agenției pe Lună până la a treia misiune în 2025.
Deși Artemis I nu va transporta astronauți și nici nu va ateriza pe Lună, misiunea este esențială pentru a demonstra că racheta monstru și capsula spațială a NASA își pot îndeplini abilitățile promise. Artemis I a fost amânată de ani de zile, programul depășind bugetul cu miliarde de euro.
