Dumitru Alaiba, amenințat cu moartea pentru că a votat interzicerea panglicii Sf. Gheorghe: „Dacă nu mori singur, am să te bat cu mâinile goale până la sfârșit”

6 mai 2022, 15:10 Politică 364
Dumitru Alaiba.  Sursa: captură video/Privesc.eu

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Dumitru Alaiba, a primit amenințări cu moartea pe messenger, pentru că a promovat și a votat în Parlament legea care interzice utilizarea pe teritoriul Republicii Moldova a panglicii „Sfântul Gheorghe”, asociată recent cu invazia rusă în Ucraina. Un necunoscut i-a transmis un mesaj parlamentarului, de pe un profil fals, în care l-a insultat și i-a spus că știe unde locuiește și a dat de înțeles că vrea să se răzbune pentru interzicerea simbolului pe deputat și pe familia acestuia.

UPDATE: Șefa serviciului de presă al Inspectoratului General de Poliție, Diana Fetco, a declarat pentru Replica Media că oamenii legii s-au autosesizat pe acest caz și au demarat procedurile de rigoare pentru a identifica persoana care a scris amenințările la adresa deputatului și pentru a o trage la răspundere.


Mesajul a fost făcut public chiar de Dumitru Alaiba, pe pagina sa de Facebook, menționând că nu este prima oară când primește mesaje pline de ură.

„Hate mail. Ah, da, good old hate mail. M-am obișnuit cu ele de ani de zile. Zilnic am din astea. De obicei le ignor, dar pentru acest mesaj autorul a depus prea mult efort creativ ca să îl țin doar pentru mine, așa că îl arăt la toți.

Autorul se arată extrem de nemulțumit pentru votul pe care mi l-am dat alături de colegii mei când am interzis simbolurile agresiunii ruse în Ucraina. În activitatea mea de parlamentar am o sarcină principală - să votez așa cum cred că este mai bine pentru viitorul țării. Am explicat de nenumărate ori motivele din care am votat cum am votat. Dar se pare că nu toți au înțeles. Nu la toți le e dat”, a scris Alaiba.

Mesajul a fost scris de o persoană care se ascunde după un profil fals, dar care se numără în listele de prieteni ai multor socialiști.

Mai jos, mesajul tradus:

„Dacă tu, după tot ce ai spus despre panglică, nu mori singur, eu voi conta pe Dumnezeu ca tu să mori în chinuri. Dar dacă nu, tu ai făcut alegerea. Eu știu unde locuiești. Sper foarte mult că în timpul apropiat am să te pocnesc cu ceva în cap! Fără armă! Pur și simplu am să te bat cu mâinile goale până la sfârșit! Pentru simbolurile noastre te voi atinge pe tine și pe familia ta! Ai întrecut limita”, ia scris autorul.

Daputatul ne-a spus că nu a făcut până acum o plângere la Poliție și nu știe dacă o va face.

Dumitru Alaiba a promovat activ interzicerea panglicii SF. Gheorghe, după ce aceasta a devenit un simbol a agresiunii ruse în Ucraina.

Amintim că, pe 14 aprilie, Parlamentul de la Chișinău a aprobat, cu voturile deputaților PAS care dețin majoritatea, interzicerea „simbolurilor agresiunii militare în țară”, inclusiv și panglica Sfântului Gheorghe.

Pedeapsa pentru cei care se vor abate de la această lege prevede o amendă de la 4.500 până la 9.000 de lei sau muncă neremunerată în folosul comunității de la 30 până la 60 de ore, iar persoanele juridice și cu funcții publice care vor încălca prevederile respective riscă o amendă de la 9.000 până la 18.000 de lei.

Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Adrian Lebedinschi și Grigore Novac, au cerut Curții Constituționale exercitarea controlului constituționalității și suspendarea Legii privind interzicerea pe teritoriul Republicii Moldova a simbolurilor care propagă războiul, printre acestea „Z”, „V” și panglica Sfântul Gheorghe.

Curtea Constituțională însă a respins solicitarea socialiștilor, motivând că aceștia nu au adus motive suficiente și convingătoare în vederea suspendării acțiunii prevederii contestate.

Anastasia
publicat de:
Nu da pasărea din mână pe știrile false de pe gard! Urmărește-ne și pe Twitter pentru articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media