Vanda Semionovna Obiedkova, în vârstă de 91 de ani, și familia ei s-au mutat într-un subsol atunci când forțele rusești au început bombardamentul asupra orașului-port din sudul Ucrainei.
Bolnavă și slăbită în ultimele două săptămâni de viață, bătrâna nici nu s-a putut ridica în picioare, scrie Chabad.org.
Ea a murit pe 4 aprilie, nu liniștită de bătrânețe în propriul ei pat, ci ca victimă a război din secolul al XXI-lea care i-a cuprins orașul natal.
„Mama nu merita o astfel de moarte”, spune fiica acesteia, Larissa, după ce a ajuns într-un loc sigur.
„Nu exista apă, nu exista electricitate, nu exista căldură – și era un frig insuportabil”, a spus ea.
După ce mama ei a murit, Larissa și soțul ei și-au riscat viața pentru a o îngropa, pe fondul bombardamentelor non-stop, într-un parc public la mai puțin de un kilometru de Marea Azov.
„Întregul Mariupol s-a transformat într-un cimitir”, spune rabinul Mendel Cohen, directorul Chabad-Lubavitch din Mariupol și singurul rabin al orașului-port ucrainean.
Obiedkova și familia ei erau de multă vreme membri activi ai comunității evreiești ai orașului Mariupol.
„Vanda a trăit orori de neimaginat”, spune rabinul. „Era o femeie bună, veselă, o persoană specială care va rămâne pentru totdeauna în inimile noastre.”
Vanda Semionovna Obiedkova, care s-a născut la 8 decembrie în Mariupol, avea doar zece ani când naziștii au intrat în oraș în 1941. Când trupele au venit la casa familiei și au capturat-o pe mama ei, aceasta a reușit să scape ascunzându-se într-un subsol.
În 20 octombrie 1941, germanii au executat între 9.000 și 16.000 de evrei la periferia orașului Mariupol, inclusiv pe mama Vandei Semionovna Obiedkova și întreaga familie a mamei sale. Fetița a fost ulterior arestată, dar prieteni de familie i-au convins pe naziști că era de origine greacă. Tatăl ei, care nu era evreu, a reușit apoi să o interneze într-un spital, unde a rămas până când Mariupol a fost eliberat în 1943.
„Mama a iubit orașul, nu a vrut niciodată să plece in Mariupol”, a spus fiica sa.
