Daniela Cociu și Maria Olărașu, campioane europene la canoe

27 iunie 2022, 11:37 Sport 34
Daniela Cociu și Maria Olărașu, campioane europene la canoe.  Sursa: olympic.md

Dubloul Daniela Cociu – Maria Olărașu a cucerit medalia de aur pe distanța 200 de metri la Campionatul European Under 23 de canoe de la Belgrad. Ele au înregistrat rezultatul 43.763.

La 500 de metri, fetele noastre au obținut medalia de argint, cu rezultatul 1:56.975, fiind întrecute de reprezentantele Poloniei (1:55.925).

La individual, Maria a câștigat argintul la 500 de metri, iar Daniela – bronzul la 200 de metri. În clasamentul pe medalii, Moldova s-a clasat pe locul nouă.

Mihai Chihaia și Mihail Culceac au fost și ei aproape de medalie la Campionatul European de juniori și Under 23 de canoe de la Belgrad. Chihaia a ocupat locul patru la 1.000 metri U23, iar Culceac de asemenea locul patru la 1.000 de metri juniori. De asemenea, Mihai Chihaia a evoluat în finala de la 200 de metri – locul șapte, iar Mihail Culceac împreună cu Stanislav Banaru a ocupat locul cinci la 1.000 metri dublu și locul șase la 500 de metri.

Anatol
publicat de:
Nu da pasărea din mână pe știrile false de pe gard! Urmărește-ne și pe Twitter pentru articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media