Primarul Ceban confirmă demisia lui Nagacevschi, însă nu oferă detalii: „Voi semna cererea în cel mai scurt timp”

4 octombrie 2022, 13:29 Politică 230
Ion Ceban, Fadei Nagacevschi.  Sursa: Ion Ceban/Facebook

Primarul capitalei Ion Ceban a venit cu o reacție în urma demisiei subalternului său - viceprimarul Fadei Nagacevschi. Într-un scurt mesaj postat pe rețelele de socializare, edilul a precizat că va semna cererea de demisie, însă fără a oferi vreun detaliu privind decizia de a pleca de la municipalitate a colegului său, care tot de el a fost înscăunat în această funcție cu scandal.

„Domnul Fadei Nagacevschi a depus cererea de demisie din funcția de viceprimar. Îi mulțumim pentru munca efectuată în perioada de activitate la Primăria Chișinău și îi urăm succes în activitatea de mai departe care și-a propus-o. Voi semna cererea dlui Fadei Nagacevschi în cel mai scurt timp”, a scris Ceban în mesajul său.

Amintim că, în dimineața zilei de marți, 4 octombrie, Fadei Nagacevschi și-a anunțat demisia din funcția de viceprimar al capitalei. Fostul jurist al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova spune că se întoarce în avocatură.


În noiembrie anul trecut, Ion Ceban a anunțat pe Facebook că l-a prezentat subalternilor pe noul viceprimar al capitalei Fadei Nagacevchi. Asta după ce Nagacevschi nu a trecut de votul consilierilor municipali și a fost numit în funcție prin dispoziția semnată de primarul Ceban.

Fadei Nagacevschi este fostul jurist al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, de unde a fost promovat în poziția de consilier al fostei președintă a Parlamentului Zinaida Greceanîi. Ulterior, a devenit ministrul Justiției în mandatul lui Ion Chicu, iar recent a fost angajat în funcția de consilier al fracțiunii PSRM din Parlament.

Alina
publicat de:
Alina Frunza
„Adevăratele modele de stil: înjurătura, telegrama şi epitaful.” (Emil Cioran). Noi tot suntem stilați, într-o manieră pur civilizată, asfel ne poți citi și pe Telegram, unde instant publicăm articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media